Încrederea investitorilor germani în economie a ajuns la minimul ultimilor doi ani

Autor: Mădălina Bodârlău 15.10.2014

Indicele care măsoară încrederea investitorilor şi analiştilor germani în economie a coborât în octombrie la 3,6 puncte înregistrând prima valoare negativă din noiembrie 2012 până acum. Cifrele arată că cea mai mare economie europeană este afectată de crizele geopolitice, de slaba performanţă a zonei euro şi de datele economice descurajatoare de pe plan intern, scrie Reuters.

Indicele realizat lunar de institutul ZEW care măsoară încrederea investitorilor şi analiştilor în economie a scăzut pentru a zecea lună consecutiv. Pesimismul investitorilor este vădit din scăderea accentuată  a indicelui, cu 10,5 puncte faţă de luna septembrie, când era de 6,9 puncte. În septembrie indicele a scăzut cu doar 1,7 puncte faţă de august.

Jennifer McKeown, economist la compania de cercetare macroeconomică Capital Economics a punctat că sondajul realizat de ZEW întăreşte probabilitatea unei noi recesiuni a ţărilor din zona euro. Sondajul vine la pachet cu datele publicate marţi referitoare la producţia industrială din zona euro, care a scăzut cu 1,8% în august faţă de iulie.