A pariat 100.000 de euro pe prima şcoală de gătit Chef Parade din Capitală şi se aşteaptă la 1.500 de cursanţi

Autor: Roxana Petrescu 18.10.2014
Anca Mitu, managing director al companiei Privileg Catering, companie de catering cu o prezenţă pe piaţa locală de 18 ani, a investit peste 100.000 de euro, fonduri proprii, în şcoala de gătit Chef Parade din Bucureşti şi speră ca în primul an circa 1.500 de oameni să participe la cursurile din care pot învăţa cum se prepară 200 de reţete internaţionale. 

Chef Parade este un concept de şcoală de gătit, care dincolo de cursurile obişnuite poate organiza petreceri, work-shopuri sau alte tipuri de evenimente şi care a fost pus pe picioare în urmă cu opt ani în Budapesta (Ungaria) de către Lazslo Kocsa, fost trainer. În acest moment, Chef Parade este prezent în patru locaţii din Budapesta, două în Praga, una în Bratislava şi una în Bucureşti. „Investiţia s-a ridicat la peste 100.000 de euro, iar banii s-au dus pe echipamente, mobilier, pe renovarea spaţiului, pe amenajarea unui bistro, dar şi a unui magazin de cărţi, condimente sau vinuri”, spune Anca Mitu, care prin Privileg Catering a adus conceptul Chef Parade pe piaţa locală.

Cursurile Chef Parade se ţin într-un spaţiu de circa 200 de metri pătraţi la parterul clădirii Metropolis din Bucureşti.

„Eu lucrez în acest domeniu de 18 ani şi cochetam cu ideea unei şcoli de gătit. În februarie am început lucrul şi azi ţinem primele cursuri (15 octombrie – n.red.). Mă aştept să avem circa 1.500 de cursanţi, persoane fizice, iar pe lângă ei să fie oamenii care participă la evenimentele corporate sau la petrecerile pe care le putem organiza. Un curs costă circa 200 de lei. Cred că putem recupera investiţia în trei ani de zile”, a mai spus Mitu.

La rândul său, chef Lazslo Kocsa a spus că în cadrul şcolii se pot realiza în jur de 200 de reţete, la nivelul întregii reţele peste 17.000 de oameni învăţând anual să gatească.

„Am urcat în tren la momentul potrivit pentru că în ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult pasiunea oamenilor pentru gastronomie. Avem show-uri la televizor, diferite reviste şi în plus oamenilor din estul Europei le place mai mult să gătească decât celor din Vest”, mai spune Lazslo Kocsa.

Anca Mitu a mai spus că în comparaţie cu alte şcoli de gătit, de această dată accentul nu se va pune pe chef, ci pe cursanţi. „Chef Parade nu este o paradă a bucătarilor, care vor împărtăşi cursanţilor din secretele lor, ci a celor care vin să înveţe”, a mai spus Anca Mitu.

Potrivit informaţiilor disponibile la Ministerul Finanţelor, anul trecut Privileg Catering a înregistrat o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro şi un profit net de aproape 28.000 de euro.