Rabla a ajutat mai mult Dacia. „Prima maşină“ va asigura volume mai mari şi pentru importatori

Autor: Bogdan Alecu 20.10.2014
Programul Prima maşină, care va demara de luna viitoare şi va permite un nivel mai redus al dobânzilor pentru cei care doresc să achiziţioneze un autoturism nou cu maximum 50.000 de lei, după modelul programului Prima casă, ar putea fi unul mai eficient pentru dealerii de maşini de import, în timp ce Rabla se concentrează pe preţ şi implicit pe marca Dacia.
 
„Programul Rabla s-a derulat bine în acest an, dar trebuie să vedem şi cine şi-a luat partea leului. Dacia a vândut în principal. Programul Prima maşină ar asigura volume mai mari pentru importatori deoarece tinerii care îşi doresc o maşină nouă nu doresc neapărat o Dacie şi aşa sunt şanse şi pentru celelalte mărci să vândă modele mai scumpe tocmai pentru că există un nivel aspiraţional mai mare decât brandul românesc“, a spus Viorel Eremia, directorul mărcii Citroën în cadrul Trust Motors, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Dolofan, care importă mărcile Peugeot şi Citroën, cele două branduri ale grupului francez PSA Peugeot-Citroën.
 
În total, până luna trecută Citroën a vândut 80 de maşini prin programul Rabla, adică 0,5% din program şi 15% din cele 531 de autoturisme comercializate de marca franceză pe piaţa locală în primele nouă luni, potrivit datelor companiei.
 
Ministrul mediului Attila Korodi a anunţat  că până la finalul anului vor fi puse la punct detaliile programului Rabla pentru 2015, în timp ce săptămâna trecută s-au epuizat complet cele 17.000 de tichete emise de minister pentru persoanele fizice, în cadrul programului de casare. Programul Prima maşină, care va demara la 1 noiembrie, vine cu un plafon maxim de 50.000 de lei fără TVA (aproximativ 13.600 de euro cu TVA inclus) şi va veni cu o dobândă de 3% plus Robor, apropiată de cea oferită de Prima casă şi un avans între 5 şi 10%.