Dabija, Tabori, Hitler…/ de Radu Constantinescu. GALERIE FOTO

La Viena, în anul 1987, vede lumina rampei piesa intitulată provocator „Mein Kampf”. Gest de mare curaj de a da un astfel de titlu unui text dramatic, de a-i face publicitate, de a împânzi oraşul cu afişe şi, apoi, de a-l urca pe scenă. Vă invităm la “Mein Kampf” ! Trebuie să recunoaştem că sună cam straniu, cu atât mai mult cu cât ne aflam chiar în oraşul în care tânărul Hitler devine persoană publică. Autorul şi regizorul spectacolului era George Tabori, personalitate a lumii teatrale la acel moment, cu zeci de piese scrise şi montate pe toate meridianele lumii. Totuşi, titlul rămâne titlu…Nu era prima dată când autorul făcea vâlvă cu opţiunile sale artistice. În 1969, atrăsese atenţia opiniei publice prin îndrăzneala sa ( „Sunt tabu-uri care trebuie încălcate ca să nu fim sufocaţi de ele” ) cu piesa „Canibalii”, jucată în sala atelier a Teatrului Schiller din Berlin, prima piesă despre Auschwitz, unde murise tatăl său.

Şi iată că acum „Mein Kampf” se joacă şi în România, la Teatrul Naţional din Cluj, în regia lui Alexandru Dabija şi scenografia Carmencitei Brojboiu. Aflat aici în cursul lunii septembrie, Dabija a lucrat simultan la spectacolul evocat la începutul acestor rânduri, dar şi la recenta premieră a Teatrului Maghiar de Stat cu vodevilul lui Georges Feydeau „Logodnicii din provincie”. L-am întrebat pe regizor cum reuşeşte să treacă pe parcursul aceleaşi zile din registrul tragic al lui „Mein Kampf” la atmosfera destinsă a unui vodevil. „Nu este foarte uşor, mi-a răspuns, dar să ştii că şi textul lui Tabori este un pic vodevil. Dar unul sarcastic, dur !”

Aceasta este „cheia” în care Alexandru Dabija a citit textul lui Tabori. Autorul însuşi şi-a intitulat piesa o „farsă antinazistă”. Sosit la Viena să studieze pictura, în anii premergători primului război mondial, tânărul Hitler ajunge în azilul de noapte pentru bărbaţi de sub măcelăria doamnei Merschmeyer unde cunoaşte un grup de tineri evrei săraci, printre care şi pe Schlomo Herzl, negustor ambulant de cărţi şi Biblii. Înţelept, tolerant, acesta încearcă să-l cizeleze pe năbădăiosul tânăr, palavragiu şi grosolan, paranoic şi vanitos, un nazist în devenire, pentru a se putea prezenta cu succes la examenul de la Academia de Arte. Respins, el este consolat de acelaşi Schlomo şi îndrumat spre cariera de politician. Schlomo ar fi putut să perceapă pericolul care se întrezărea, dar el nu vede în tânărul Hitler decât un obişnuit semen al său. Piesa prezintă, aşadar, în manieră comică, metamorfoza unui personaj, benign la început, ulterior macabră vedetă a istoriei.

Hitler al lui Tabori este o figură grotescă, amintindu-ne de capodopera lui Chaplin – „Dictatorul”. Pe parcursul spectacolului se râde în hohote la replicile savuroase ale textului, sau la situaţiile de un comic irezistibil imaginate de regizor. Antologică este scena în care Schlomo, Dreizl, Lobkowitz şi Drinkowitz îi modelează înfăţişarea viitorului dictator, pieptănându-l cu cărare, aranjându-i şuviţa rebelă pe frunte şi tunzându-i mustăcioara, aşa cum a ajuns să fie ea cunoscută în istorie. Dar râsul copios este unul cu frisoane, subliminal planând „amintirile din viitor”, holocaustul, lagărele de exterminare. „Râsul negru pe care Tabori îl opune lui Hitler şi grozăviei genocidului în încercarea de a înţelege ceea ce rămâne cu neputinţă de înţeles e o particularitae a acestui autor – notează traducătorul piesei, Alexandru Al. Şahighian. Tabori pare a ne spune că dacă, după holocaust, râsul ar dispărea, abia atunci biruinţa răului ar fi deplină.“

Consecvent cu soluţia regizorală asumată, Alexandru Dabija conferă spectacolului şi atributele unui musical. Beneficiind de un cuplu redutabil de compozitoare care s-a sudat în ultima vreme, (vezi şi premiera anterioară „Clovnii extratereştri”), binecunoscuta Ada Milea  şi tânăra actriţă Anca Hanu, peripeţiile lui Hitler şi ale celor patru evrei sunt comentate savuros în cuplete ce au şansa de a deveni şlagăre…Întreaga distribuţie cântă şi dansează cu aplomb, în aplauzele entuziaste ale publicului. Am face o nedreptate dacă nu i-am aminti pe toţi. Sorin Leoveanu, un Hitler neliniştitor, când naiv, când cu ieşiri paranoice, Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Radu Lărgeanu, Cătălin Herlo şi Silvius Iorga – cei cinci evrei puşi mereu pe glume, toleranţi, Matei Rotaru – Heinrich Himmlisch,   Ramona Dumitrean – o doamnă cu coasa de o expresivitate tulburătoare, precum şi Anca Hanu, Angelica Nicoară, Romina Merei, Diana Buluga, Patricia Brad, Cristian Rigman şi Alexandra Tarce.

Premiera spectacolului a avut în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

*

*     *

George Tabori s-a născut în 1914 la Budapesta, într-o familie de evrei. După obţinerea balaureatului, în 1932, pleacă la Berlin şi învaţă meseria de hotelier. Odată cu venirea la putere a naziştilor, Tabori se stabileşte la Londra, unde se afla fratele său mai mare, jurnalist. Lucrează şi călătoreşte ca ziarist la Sofia şi Istanbul, în Palestina şi Egipt. Din 1941, când dobândeşte cetăţenia britanică şi până în 1943, e corespondent de război şi ofiţer de informaţii al armatei britanice pentru Orientul Apropiat. Tatăl său moare în 1944 în lagărul de la Auschwitz, motiv pentru care nazismul devine tema predilectă a scrierilor sale.

Ajunge în Statele Unite, unde scrie două scenarii de film pentru Hitchcock, traduce din Brecht şi Max Frisch şi lucrează la Actor’s Studio. Frecventează elita intelectualităţii americane, are relaţii apropiate, printre alţii, cu Thomas Mann, Elia Kazan, Arthur Miller, Chaplin, Greta Garbo (care i-a fost şi iubită).

Se reîntoarce în Germania mai întâi în 1969, iar după 1971 revine definitiv în Europa. Lucrează la Viena la Schauspielhaus şi la Burghtheater, în 1975 fondează Bremer Theaterlabor care a funcţionat până în 1978, când Tabori se mută la Munchen. Aici regizează spectacole de operă, dar şi Beckett şi Euripide. A fost onorat cu importante premii şi distincţii.

George Tabori moare la Berlin în 2007, în vârstă de 93 de ani.

Fotografii de Nicu Cherciu