Brokerii pun clienţii la mijloc în lupta cu ASF: Fără noi, oamenii ar sta la coadă să îşi ia o poliţă

Autor: Andra Oprescu 30.10.2014
Brokerii de asigurări susţin că noile norme ale Autorităţii de Supra­ve­ghere Financiară (ASF), care impun condiţii dure jucătorilor din piaţă, vor afecta clienţii prin diminuarea concurenţei pe piaţă şi, implicit, a ofertelor puse la dispoziţia celor care încheie poliţe de asigurare.
 
„Datorită brokerilor clienţii au cele mai bune oferte. Datorită nouă clienţii beneficiază de asistenţă la daună. Fără noi, oamenii ar sta la coadă să îşi cumpere o poliţă“, a declarat Bogdan An­driescu, preşedintele UNSICAR, asociaţia companiilor de brokeraj în asigurări. El a mai precizat că noua reglementare propusă de ASF, care presupune o cerinţă de fonduri proprii de 4% din primele anuale intermediate, se bazează pe o traducere greşită a directivelor europene privind intermedierea în asigurări (IMD1). În directiva originală este folosit termenul „premium received“ care se traduce prin „prime încasate“.
 
Diminuarea calităţii serviciilor de care beneficiază consumatorul a fost menţionată ca un efect negativ al implementării noilor norme şi de Victor Şraer, managing partner la Otto Broker. „Nu cred că vor rămâne mai mult de 20 de brokeri în piaţă, chiar şi 20 sunt mulţi. Acest lucru are un impact direct asupra consumatorului de asigurări şi ar fi un drum către o piaţă de oligopol“, a spus acesta.
 
Ionel Dima, membru al consiliului director al UNSICAR, susţine chiar că noile demersuri sunt un atac la libertatea pieţei, esenţială pentru existenţa unor servicii de calitate pentru clienţi. „Este un act împotriva pieţei libere. Ne chinuim de 25 de ani să formăm o piaţă liberă. Cu suprareglementare distrugem aceste demersuri. Ideea e să avem o piaţă liberă, concurenţială, pentru că doar aşa asiguratul este bine reprezentat în interesele sale.“