Agricola Bacău a depăşit 100 mil. euro la nouă luni

Autor: Gabriel Razi 30.10.2014
Grupul Agricola Bacău, unul din­tre cei mai mari procesatori de carne de pe piaţa locală, a ajuns la afaceri de 104,7 mi­lioane de euro în pri­mele nouă luni ale anului, în creştere în euro cu 4,7% faţă de pe­rioa­da similară an­terioară.
 
Avansul a venit pe fondul volumelor mai mari vândute pe seg­mentul cărnii de pa­să­re, care acoperă două trei­mi din aface­rile grupului.
 
„Creşterea vân­ză­rilor de carne de pa­să­re cu 3.300 tone faţă de pe­rioada similară a anu­lui trecut, un plus de 13% în volum, re­flectă obiec­tivele com­paniei pentru acest an“, a spus Gri­gore Horoi, preşe­din­tele Agricola.
 
Agricola Bacău s-a concentrat în acest an pe produsele cu valoare adăugată mare şi cu po­tenţial de a susţine umplerea con­tului de profit, dar şi pe controlul costurilor. Piaţa cărnii se află sub pre­siu­ne ca urmare a volu­melor de im­port ce au început să apară pe piaţa locală după ce Rusia a pus embargo pe pro­dusele alimentare europene.