Top 5 contracte atribuite de Romgaz anul acesta: pe locul trei este o achiziţie de motorină de 6,5 mil. euro

Autor: Roxana Petrescu 31.10.2014
Primele cinci contracte ca valoarea atribuite de Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, anul acesta au o valoare totală de 209,5 milioane de lei (circa 48 mil. euro). Chiar dacă, potrivit raportului semestrial, compania a avut cheltuieli cu investiţiile de 532,3 milioane de lei (119 milioane de euro), datele furnizate de companie arată că cele mai importante cinci contracte semnate anul acesta nu au ajuns nici măcar la 50 de milioane de euro.
 
În primele şase luni ale anului Romgaz a raportat un profit net de 870,9 milioane de lei (195 de milioane de euro), cu aproape 40% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar afacerile producătorului de gaze au ajuns la 2,53 miliarde de lei (566 de milioane de euro).
 
Astfel, cel mai mare contract atribuit anul acesta de Romgaz are o valoare de 96,1 milioane de lei (circa 22 de milioane de euro) şi a fost câştigat de compania Prospecţiuni pentru lucrări în nordul Moldovei, centrul Munteniei şi Oltenia.
 
Al doilea cel mai mare contract atribuit de Romgaz este de 11 milioane de euro şi a fost câştigat de Silcotub Zalău pentru achiziţia de burlane de tubaj pentru sondele de gaze naturale.