Prezenţa la vot la ora 16.00: 34,1% la nivel naţional, sub nivelul din turul I al alegerilor din 2009, de 36,19%. Românii pot vota până la ora 21:00

Autor: Adelina Dragomir 02.11.2014

UPDATE 16:00 - Peste 6 milioane de români au fost la vot până la ora 16.00, reprezentând 34,1% din total.

Aproape 6,4 milioane de alegători, reprezentând 35% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 16.00, potrivit datelor preliminare privind prezenţa la vot centralizate la BEC.

Anunţul oficial al prezenţei la urne înregistrate până la ora 16.00 urmează să fie făcut de Biroul Electoral Central la ora 17.30.

Potrivit datelor preliminare, până la ora menţionată s-au prezentat la vot aproape 6.400.000 de alegători.

Prezenţa la urne, până la ora 16.00, la turul I al alegerilor prezidenţiale din 2009, la nivel naţional, a fost de 36,19 %.

UPDATE 14:30

Prezenţa la vot, la nivel naţional, la scrutinul de duminică, era, la ora 13.00, de 20,78%, mai mică decât la turul I al prezidenţialelor din 2009, când s-au prezentat la urne, până la aceeaşi oră, 20,96% dintre alegători, judeţele cu cea mai ridicată prezenţă fiind Constanţa, Teleorman, Olt.

Fotografia economiei în anii cu alegeri prezidenţiale. Unde era România în anul 2000 şi unde este acum, în 25 de indicatori-cheie

Alegeri prezidenţiale 2014. Toate secţiile de votare au fost deschise la timp. Românii pot vota până la ora 21:00; Cine votează, unde se votează, cum votăm?

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ, a precizat că, până la ora 13.00, s-au prezentat la urne 3.798.785 de alegători, reprezentând 20,78% din totalul celor înscrişi în listele electorale.

El a menţionat că, în mediul urban, prezenţa la vot a fost de 21,14%, iar în mediul rural de 20,28%.

Cea mai mare prezenţă la urne s-a înregistrat, până la ora 13.00, în judeţele Constanţa - 24,33%, Teleorman - 24,21%, Olt - 24,05%, Ilfov - 23,97% şi Mehedinţi - 23,26%.

O prezenţă mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele Satu Mare - 15,42%, Maramureş - 15,53%, Covasna - 15,59%, Arad - 17,44% şi Harghita - 17,45%.

În restul judeţelor, prezenţa la vot până la ora 10.00 era următoarea: Dâmboviţa - 23,25%, Prahova - 23,21%, Vâlcea - 23,09%, Brăila - 22,88%, Sibiu - 22,58%, Argeş - 22,56%, Bacău - 22,55%, Dolj - 22,40%, Braşov - 22,15%, Hunedoara - 21,91%, Tulcea - 21,76%, Vrancea - 21,74%, Neamţ - 21.65%, Botoşani - 21,54%, Giurgiu - 21,53%, Buzău - 21,45%, Galaţi - 21,37%, Gorj - 21,30%, Călăraşi - 21,01%, Iaşi - 19,96%, Alba - 19,72%, Vaslui - 19,67%, Cluj - 19,23%, Ialomiţa - 18,9%, Caraş-Severin - 18,87%, Suceava - 18,77%, Bistriţa-Năsăud - 18,32%, Timiş - 18,03%, Bihor - 18,02%, Sălaj - 17,73%, Mureş - 17,72%. În Bucureşti, prezenţa la urne, până la ora 13.00, a fost de 20,78%.

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, până la ora 13.00, este de 3.798.785, din care 3.419.284 alegători înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente.

De asemenea, 358.745 alegători au fost înscrişi în tabele prevăzute la art. 9 alineat (1) din Legea 370/2004, care priveşte "alegătorii care se prezintă la vot şi fac dovada cu actul de identitate că domiciliază în raza teritorială a secţiei de votare respective, însă au fost omişi din copia listei electorale permanente, existentă la biroul electoral al secţiei de votare, precum şi membrii biroului electoral al secţiei de votare, persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii şi care nu sunt înscrise în copia listei electorale permanente din acea secţie, alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, oraş sau municipiu decât cel de domiciliu, precum şi alegătorii care votează la secţiile de votare din străinătate".

Totodată, 20.756 alegători şi-au exercitat dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, fiind înscrişi în tabele prevăzute la art. 9 alineat (2) din Legea 370/2004.

Următoarea informare a BEC va fi la ora 17.30 şi va viza datele privind prezenţa la urne până la ora 16.00.