Petrom şi BRD îşi anunţă joi rezultatele financiare pe T3
Atenţia investitorilor de la bursa din Bucureşti se va concentra pe acţiunile producătorului de petrol şi gaze OMV Petrom (SNP) şi pe cele ale BRD-SocGen (BRD), care îşi vor anunţa rezultatele financiare pe trimestrul al treilea săptămâna următoare.
Săptămâna următoare au programate publicarea rezultatelor financiare şi SIF Banat-Crişana, Bursa de Valori Bucureşti (BVB), producătorul de componente pentru avioane Aerostar (ARS) şi transportatorul de ţiţei Conpet Ploieşti (COTE).
Săptămâna raportărilor va fi deschisă luni, 3 noiembrie, de societatea de investiţii financiare SIF Banat-Crişana, urmând ca pe 5 noiembrie să îşi publice rezultatele Aerostar şi Conpet. BRD, a doua cea mai mare bancă locală după valoarea activelor, BVB şi Petrom, cea mai mare companie din România, îşi vor prezenta rezultatele financiare joi, 6 noiembrie.
Primele indicii despre rezultatele Petrom au apărut în urmă cu două săptămâni când grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al companiei, a raportat pentru trimestrul al treilea o prăbuşire a vânzărilor de energie şi gaze cu 22%. Petrom a înregistrat în primele şase luni vânzări de 10,72 miliarde lei, în scădere cu 7% faţă de rezultatul din primul semestru al anului trecut, şi a avut un profit net de 1,9 miliarde de lei, mai mic cu 22%. Titlurile Petrom au avansat vineri cu 0,23% şi au închis şedinţa bursieră la preţul de 0,438 lei pe acţiune.
BRD a încheiat primul semestru cu un profit net de 123 milioane de lei (28 mil. euro), dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acţiunile băncii au închis şedinţa de vineri în urcare uşoară, la preţul de 8 lei/unitate.