Fabrica de locomotive a lui Gruia Stoica a raportat pierderi de 15 milioane de lei la nouă luni

Autor: Radu Bostan 03.11.2014

Electroputere VFU (simbol bursier RMAR), membră a grupului Grampet controlat de Gruia Stoica, şi-a dublat pierderile în trimestrul al treilea faţă de trimestrul anterior, ajungând la un rezultat negativ de 14 milioane de lei după primele nouă luni.

Cifra de afaceri s-a redus de 2,8 ori, la 29 milioane de lei. Compania, fosta Remarul Paşcani, care a înglobat în 2012 fabrica de locomotive de la Craiova, a avut un an slab, oglindind parcă „ghinionul“ proprietarului, care este urmărit penal pentru că ar fi oferit mită într-o licitaţie publică.

După ce a încheiat 2013 cu un profit de 2 milioane de lei la afaceri de 109 milioane de lei, Electroputere VFU a trecut pe pierderi în primul trimestru. Viteza de rotaţie a clienţilor, indicator care exprimă eficacitatea companiei în colectarea creanţelor, a urcat astfel la 338 de zile după primele nouă luni, de la 109 zile în perioada similară a lui 2013, în timp ce perioada de rambursare a datoriilor a crescut la 259 de zile, de la 65 de zile anul trecut.

Pe bursă, compania are o capitalizare de 18,8 mil. lei, peste 90% din acţiuni fiind deţinute de Grup Feroviar Român, principala firmă din grupul Grampet.