Samsung acuză Microsoft de încălcarea legilor anti-trust

Autor: Dorian Prodan 03.11.2014

Conflictul dintre Samsung şi Microsoft nu dă semne că s-ar putea termina prea curând, sud-coreenii acuzându-i acum pe nord-americani că încalcă legile antitrust din Statele Unite şi afirmând că înţelegerea legală dintre ei trebuie declarată nulă. În acest moment, Samsung este acţionată în justiţie de către Microsoft pentru neplata penalităţilor datorate în urma întârzierii plăţii drepturilor de utilizare pentru un pachet de brevete care acoperă şi anumite componente ale platformei Android.

În luna august a acestui an, Microsoft a anunţat că a acţionat în justiţie companie Samsung deoarece aceasta nu a mai plătit pentru drepturile de utilizare a brevetelor pe care le-a licenţiat acum trei ani. În luna septembrie a anului 2011, cele două companii au anunţat că au semnat un parteneriat prin care Samsung se obligă să licenţieze brevetele Microsoft care acoperă anumite tehnologii încorporate în terminalele Android fabricate de sud-coreeni.

După aproape trei ani, relaţiile dintre cele două companii par să se fi răcit brusc. Conform declaraţiilor făcute de către Microsoft, se pare că Samsung a încetat să mai plătească drepturile de utilizare începând cu sfârşitul anului trecut, sud-coreenii invocând ca scuză preluarea companiei Nokia. Într-un final, Samsung a plătit taxele de licenţiere, însă Microsoft a decis să-i acţioneze în judecată pe cei de la Samsung pentru neplata penalităţilor acumulate în acest răstimp.

Conform plângerii recent înaintate de către Samsung, se pare că între cele două companii au existat şi anumite clauze speciale. 

Citiţi articolul integral pe www.go4it.ro.