Remus Borza numeşte un finanţist la conducerea Spitalului Polisano

Autor: Ioana David 04.11.2014

Spitalului European Polisano din Sibiu, parte a grupului Polisano cu afaceri anuale de peste 400 mil. euro, are de ieri un nou director general în persoana lui Celestin Constantin, de profesie economist, dar cu o experienţă în sănătate câştigată în sistemul public.

Aceasta este a doua numire importantă pe care avocatul Remus Borza o face de la instalarea în funcţia de preşedinte. Poziţia de director general este nou creată.

Borza, cunoscut în mediul de business prin intermediul firmei de avocatură Borza şi Asociaţii şi a celei de insolvenţă Euro Insol, a sosit el însuşi de mai puţin de trei luni în funcţia de preşedinte al grupului, însă a implementat rapid mai multe schimbări. La numai o săptămână de la numire, Borza instalase deja o conducere nouă la distribuitorul Polisano, cea mai mare firmă din grupul cu acelaşi nume, un nou director general şi un nou director financiar. 

Acum el l-a numit pe Celestin Constantin la conducerea Spitalului European Polisano din Sibiu, care a fost deschis în 2013 în urma unor investiţii de 25 mil. euro. Spitalul are 35 de specialităţi, printre care chirurgia cardiovasculară, neurochirurgia, ortopedia, chirurgia plastică, radiologia, opt săli de operaţie, o maternitate şi un centru de radioterapie (un proiect de 4 mil. euro). Pe segmentul de radioterapie compania va investi aproape 20 mil. euro în următoarele luni în deschiderea a patru noi centre.

Celestin Constantin a absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE (în 1996), are un masterat în Management şi un MBA în domeniul financiar-contabil, iar din 2013 este doctor în economie, potrivit datelor furnizate de companie. De-a lungul timpului a lucrat la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (între 1997 şi 1998), a fost şeful Serviciului Buget-Financiar la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti (1999 - martie 2003), director financiar contabil, director administrativ şi şef Serviciu Achiziţii la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca – Bucureşti (2003-2011) sau manager general al Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon din Bucureşti (2011-2013).

Grupul Polisano are activităţi în producţia şi distribuţia farma, are şi farmacii, clinici şi spitale, fiind singura companie integrată din sectorul de sănătate. Grupul Polisano a fost fondat de medicul Ilie Vonica, care a murit anul acesta, afacerea fiind acum dezvoltată de fiica acestuia şi soţul său.