Uzinele americane sunt mai performante decât rivalii din Europa

Autor: Daniela Stoican 05.11.2014

În timp ce sectorul manufacturier european încetineşte, activitatea fabricilor americane prinde viteză, scrie The Wall Street Journal. Institutul pentru Managementul Aprovizionării a anunţat că principalul indice al sectorului manufacturier american a urcat de la 56,6 puncte în septembrie la 59 de puncte în octombrie. Indicele a revenit la nivelul din august, cel mai ridicat înregistrat din martie 2011.

„Activitatea din sectorul manufacturier merge cu toate motoarele turate la maxim“, spune Bradley Holcomb, cel care supervizează calcularea indicatorului.

Raportul ISM, care se bazează pe un sondaj în rândul directorilor de achiziţii, arată că fabricile americane au o evoluţie mai bună decât cele europene. Un nivelul de peste 50 de puncte al indicelui arată expansiunea activităţii economice.