Kandia Dulce: Infrastructura şi demografia României vor menţine comerţul tradiţional

Autor: Mădălina Dediu Panaete 05.11.2014

Mihai Georgescu, directorul general al Kandia Dulce, cel mai mare producător local de ciocolată, vede o oportunitate de creştere mai mare pentru produsele de impuls, aşa cum sunt şi brandurile Rom şi Măgura, în zona de comerţ tradiţional pe termen scurt.

„Infrastructura şi demografia României vor face, cel puţin pentru anumite categorii de produse aşa cum sunt sunt şi ale noastre, cele de impuls, ca ponderea comerţului tradiţional să continue să fie mare pentru că sunt foarte multe astfel de magazine care există în acest moment. Şi vor exista cu siguranţă şi în anii următori“, spune managerul care se află de un an la conducerea Kandia Dulce, companie cu afaceri de 39 mil. euro anul trecut.

În România, comerţul modern a ajuns la circa 1.400 de magazine, în timp ce numărul total al unităţilor de vânzare ajunge la circa 70.000-80.000, conform datelor din piaţă centralizate de ZF.

Georgescu afirmă că anul 2014 este unul foarte bun pentru businessul pe care îl conduce şi că, pe piaţa domestică, compania a avut o creştere a afacerilor de 12-13% în primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cei mai importanţi piloni de creş­tere pentru afacerile Kandia Dulce până acum în acest an au fost brandurile Rom, Măgura, dar şi Făgăraş.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- detalii despre Kandia Dulce, afacerile companiei, unitatea de producţie; structura businessului; ponderea exporturilor şi a segmentului de private label

-ce spune Mihai Geor­gescu despre comerţul tradiţional vs. retailul modern

- vânzările Rom, Măgura şi Făgăraş; estimări privind evoluţia mărcilor în perioada următoare