Un nou record pentru cea mai scumpă cafea de la Starbucks

Autor: Oana Stupinean 08.11.2014

Un american a stabilit un nou record pentru cea mai scumpă băutură comandată vreodată de la Starbucks, 83 de dolari pentru o cafea, scrie Business Insider.

“Este o provocare pentru mine, am vrut să dobor recordul precedent”, spune William Lewis pentru Today.

William Lewis este gazda unui talk show radio pe teme economice din Florida.

Precedentul record pentru cea mai scumpă cafea la Starbucks era de 60 de dolari. William Lewis nu a plătit-o datorită programului de loialitate de la Starbucks de care beneficiază. În lume sunt doar 5.000 de persoane în programul Starbucks Limited Edition, fiecare având un card confecţionat din inox.

Cafeaua comandată de Lewis are 5 litri şi conţine 101 doze de espresso.

Lewis a declarat pentru EyesOnNews că o cafea obişnuită îl costă aproximativ 10 dolari.