CFA: Creşterea economică şi inflaţia vor fi anul viitor în intervalul 2-2,5%

Autor: Claudia Medrega 07.11.2014

Economia ar putea înregistra anul viitor o creştere cuprinsă între 2 şi 2,5%, inflaţia anuală s-ar putea situa în acelaşi interval, de 2-2,5%, iar cursul de schimb leu/euro se poate poziţiona la finele anului 2015 în coridorul 4,4 - 4,5 lei/euro, în apropierea nivelului actual, potrivit estimărilor majorităţii participanţilor la evenimentul CFA Annual Forecast Dinner.

Previziunile participanţilor la eveniment reflectă un an 2015 aflat în general sub semnul stabilităţii economice şi care ar putea fi caracterizat, în linii mari, de menţinerea condiţiilor actuale de piaţă.

Revenirea economiei în recesiune tehnică după primul semestru din 2014 a coborât noile prognoze ale analiştilor privind creşterea economică din acest an de la 3% în jurul a 2%. Şi Comisia Europeană a revizuit recent prognoza privind avansul PIB în 2014 la 2%, iar pentru 2015 anticipează o creştere de 2,4%. În ceea ce priveşte inflaţia, BNR a redus prognoza privind inflaţia în acest an de la 2,2% la 1,5% şi de la 3% la 2,2% în 2015.

Prezent la evenimentul CFA Annual Forecast Dinner, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a amintit că economia României este dependentă de fluxurile de capital străin. El apreciază că România poate genera o creştere economică în jurul a 2% pe cont propriu, fără susţinerea fluxurilor de capital străin. În aceste condiţii, dacă pe plan extern se intră într-o stagnare seculară, România ar putea avea o problemă.

Clasa de active care ar putea genera cele mai bune randamente în anul 2015 pentru investitori este reprezentată de acţiuni, în opinia a mai mult de jumătate dintre participanţii la eveniment. De asemenea, aceştia consideră ca indicele BET va înregistra o creştere de 0-10%, chiar 10% - 20% YoY, la sfârşitul anului 2015. A doua clasă de active care ar putea să performeze în 2015, potrivit votului a un sfert dintre analişti, este cea care cuprinde sectorul imobiliar, o creştere economică pozitivă fiind propice acestui sector care în ultimii ani a avut o contribuţie redusă la creşterea PIB ca urmare a crizei financiare şi reducerii numărului de proiecte, precum şi a apetitului pentru investiţii.

În ceea ce priveşte evoluţia randamentelor pentru titlurile de stat româneşti, specialiştii nu se aşteaptă la modificări spectaculoase faţă de momentul curent, pentru emisiunile cu maturitatea de cinci ani existând în continuare potenţial de creştere a preţurilor, dar într-un ritm mai puţin accelerat faţă de ultimii doi ani. Pentru titlurile denominate în lei, cu scadenţă de cinci ani, intervalul în care randamentul s-ar putea situa la sfârşitul anului viitor este 2,5% - 3%, iar pentru cele în euro palierul estimat în urma votului a fost 1,5% - 2%.

Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, prezent şi el la evenimentul CFA Annual Forecast Dinner a spus că în ultimii ani configuraţia sectorului financiar internaţional s-a schimbat, intermedierea financiară mutându-se dinspre sfera bancară tradiţională spre „sistemul bancar din umbră“ (shadow banking), ceea ce poate amplifica şi riscurile, apreciază „Băncile nu creditează suficient. Iar reglementările care vizează băncile sunt mai dure. Intermedierea financiară s-a mutat spre „sectorul bancar din umbră“, care susţine mai mult economia. Totodată, şi riscurile s-au deplasat spre „sectorul bancar din umbră“. Ascensiunea „sistemului bancar din umbră“ este stimulată de reglementările mai stricte care vizează băncile, de impactul restricţiilor legate de capital şi lichiditate asupra bancilor.

Evenimentul CFA Annual Forecast Dinner a adus alături de membrii asociaţiei CFA  România, investitori şi experţi din pietele financiare şi de capital care şi-au exprimat opinia cu privire la evoluţiile macroeconomice şi financiare în anul 2015.

CFA Romania este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România. În prezent, CFA România are peste 140 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA).