Mihai Bogza, Bancpost: Sunt 10 mil. de persoane apte de muncă, dar doar 5 mil. lucrează. Putem aduce creştere de 5% dacă îi atragem şi pe restul în piaţa muncii

Autor: Alexandru Matei 07.11.2014

Cele mai importante declaraţii făcute de Mihai Bogza, preşedinte Bancpost şi preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini, la \ntâlnirea cu mediul de afaceri organizată de Ziarul Financiar în cadrul campaniei ”România 5% creştere economică”:

* Problema demografică poate fi depăşită. Câtă vreme din 10 milioane, populaţia aptă de muncă, numai 5 milioane de persoane sunt active pe piaţa muncii, teoretic am putea avea o creştere economică de 5% numai aducând în fiecare an în plus forţa de muncă de acolo. Problema este cum aduci această populaţie din piaţa „neagră” sau „gri” pe piaţa muncii

* Investiţiile publice, din bani de la buget, parcă se diminuează de la an la an, în pofida creşterii impozitelor, care au dedicaţie precisă către finanţarea acestor investiţii. Şi în sectorul privat scad investiţiile

* Singura soluţie pentru crearea de joburi vine din incurajarea investiţiilor

* Iniţiativa privind o creştere economică de 5% mi se pare benefică. Va fi însă o luptă lungă şi grea. Să nu vă faceţi iluzii

* Noi luptăm de 18 ani pentru promovarea ideilor noastre