Reţea de 19 firme, care a prejudiciat statul cu peste un milion de euro, anihilată de inspectorii antifraudă

Autor: Valentin Anghel 07.11.2014

Prejudiciul în acest caz este de 4.837.657 de lei, reprezentând TVA şi impozitul pe profit aferente comercializării de produse alimentare în perioada 2012-2014, precizează Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din ANAF.

Potrivit sursei citate, pentru disimularea identităţii personale, doi cetăţeni români cu antecedente penale au înregistrat o firmă în Austria, prin intermediul căreia au înfiinţat în România cinci societăţi comerciale. Cele cinci firme ar fi fost utilizate pentru coordonarea unui circuit scriptic de tranzacţionare succesivă fictivă a unor cantităţi importante de produse alimentare (152.000 de kilograme de carne, 320.000 de litri de ulei alimentar şi 20.000 de kilograme de legume şi fructe.

Mărfurile, în valoare totală de aproximativ 11.484.000 lei, proveneau atât din achiziţii intracomunitare, cât şi din achiziţii domestice, şi erau valorificate pe piaţa internă prin intermediul altor 14 firme, înfiinţate de interpuşi, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA, mai precizează DGAF.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, inspectorii antifraudă au dispus instituirea de măsuri asigurătorii şi au întocmit sesizări penale, pe care le-au transmis Parchetului.