Microsoft lansează marţi primul smartpohone Lumia fără numele Nokia

Autor: Anca Dumitrescu 09.11.2014

Smartphone-urile Lumia, cunoscute pentru culorile vii şi camerele video de top, nu au realizat vânzări prea bune, cu excepţia câtorva pieţe emergente, relatează portalul techtimes.com.

Microsoft a publicat joi o imagine cu o porţiune din Lumia, în care se vede un cadru portocaliu şi camera video, iar grupul speră că noul model va avea mai mult succes după preluarea diviziei de la Nokia.

Pe lângă gama Lumia, Microsoft trebuie să relanseze şi sistemul de operare Windows Phone, care nu a reuşit să câştige o cotă semnificativă, pe o piaţă dominată de Android.

Numai 2,5% din dispozitivele mobile la nivel mondial funcţionează cu Windows Phone, potrivit companiei de analiză a pieţei IDC, În schimb, aproape 85% din toate aparatele mobile din întreaga lume funcţionează cu sistemul Android.

Cadrul portocaliu al noului Lumia coincide cu o imagine portocalie publicată de Microsoft în octombrie, care prezenta doar logo-ul companiei.

Vicepreşedintele Microsoft pentru marketingul telefoanelor, Tuula Rytila, a declarat că grupul este nerăbdător că prezinte primul Microsoft Lumia, dar a negat că schimbarea numelui va face ca smartphone-urile Nokia Lumia să devină perimate.

Schimbarea brandului are loc în contextul în care Microsoft preia controlul total al noii divizii producătoare de smartphone-uri. Gama Lumia are un rol important în planurile companiei.

Înainte de preluarea diviziei de telefoane a Nokia, pentru 7,2 miliarde de dolari, în aprilie, gama de produse Lumia funcţiona deseori cu cea mai recentă versiune a platformei Windows Phone.

Microsoft a încercat să îşi promoveze platformele software pe propriile produse hardware. Tabletele Surface, care au avut un start dificil, au început să realizeze vânzări mai mari.

Pentru primul trimestru al anului fiscal, încheiat pe 30 septembrie, Microsoft a raportat venituri din vânzările de tablete Surface în valoare de 908 milioane de dolari, în creştere cu 127% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Microsoft intenţionează să repete acest succes cu gama lumia.

Potrivit companiei, brandul Microsoft va fi mai vizibil pe smartphone-uri, dar brandul Nokia va fi folosit în continuare pe unele produse entry-level, întrucât acest brand este încă apreciat pe unele pieţe emergente.