Pictura pe pereţi, noul trend în decorarea caselor

Autor: Paula Rotaru 12.11.2014

Când decoraţiunile nu mai sunt de ajuns iar camera pare lipsită de originalitate, e clar că e nevoie de ceva NOU! Iar noutatea înseamnă culoare, cuvântul care o caracterizează cel mai bine pe Roxana Cernea, o tânără de 26 de ani.

Ea a reuşit să transforme înfăţişarea a peste 2.000 de pereţi  în adevărate opere de artă.

Cum a început povestea “Pictez Pereţi”

Pe vremea când era educatoare la o grădiniţă, Roxana s-a gândit că sala de clasă e mult prea anostă, aşa că s-a gândit să îi dea puţină culoare. Nu a stat pe gânduri şi a realizat prima pictură pe pereţi, de care copiii s-au îndrăgostit. Au urmat pereţii unor prieteni apoi, odată cu deschiderea unui cont pe o reţea de socializare, a apărut şi numele care astăzi este marcă înregistrată – Pictez Pereţi. Aici, Roxana a publicat numeroase fotografii cu picturile realizate iar în prezent peste 10.000 de oameni îi urmăresc şi apreciază activitatea.

Citiţi articolul integral pe www.csid.ro