Spitalul Ponderas se mută din zona Dristor în Art Business Center din nordul Capitalei

Autor: Cristi Moga 17.11.2014
Spitalul Ponderas din Bucureşti, specializat în chirurgie bariatrică (de tratare a obezităţii), îşi va muta de la începutul anului viitor activitatea din zona Dristor în clădirea de birouri Art Business Center situată pe strada Nicolae Caramfil din nordul Capitalei, unde a închiriat un spaţiu de aproximativ 8.000 de metri pătraţi.
 
Clădirea cu o suprafaţă de circa 20.000 de metri pătraţi a fost finalizată anul trecut şi până la semnarea contractului cu Ponderas cel mai important chiriaş era banca italiană Intesa Sanpaolo, care ocupă un spaţiu de 3.500 de metri pătraţi.
 
După ce spitalul Sanador din Piaţa Victoriei a fost amenajat într-o clădire care iniţial avea destinaţie de birouri, iar reţeaua Regina Maria are, spre exemplu, o clinică în clădirea Sun Offices din Piaţa Sudului, mutarea celor de la Ponderas confirmă o tendinţă care s-a manifestat în special după izbucnirea crizei, când proprietarii de birouri s-au confruntat cu o scădere accentuată a cererii din partea chiriaşilor tradiţionali.
 
Activitatea spitalului Ponderas va fi separată de cea a celorlalţi chiriaşi din Art Business Center, în condiţiile în care familia medicilor Cătălin Copăescu şi Alina Ambrozie, proprietarii afacerii, au închiriat zona din spate a clădirii pentru care vor avea o intrare proprie. Reprezentanţii spitalului Ponderas au precizat că unitatea îşi va schimba locaţia  de anul viitor „într-o clădire din nordul Capitalei, unde capacitatea spitalicească va fi dublă“, fără a confirma însă că este vorba despre proiectul Art Business Center.