Avocat despre comerţul online: Clientul are voie acum să se răzgândească în 14, nu în 10 zile, fără motivare

Autor: Andrei Cîrchelan 20.11.2014
Clienţii magazinelor online au dreptul să se răzgândească asupra produsului pe care l-au achiziţionat în termen de 14 zile calendaristice, fără a motiva decizia, în urma unei legi intrate în vigoare în vară, act normativ care a mărit termenul de răzgân­dire de la 10 zile cât era anterior.
 
„În vară a intrat în vigoare o nouă lege cu modificări pe care nu toate site-urile care vând produse online le-au operat. Cea mai importantă modificare este reglementarea dreptului de retragere care spune că ai voie să te răzgândeşti în termen de 14 zile calendaristice asupra produsului cumpărat, fără a motiva“, a declarat pentru ZF Raluca Daneş, avocat al firmei ONV Law. Potrivit ei, legea nu se aplică pentru toate tipurile de achiziţii online, fiind excep­tate categorii cum ar fi pachetele turistice, produsele ban­care, produsele alimentare etc., însă este valabilă pentru cea mai mare parte a produ­selor care ar putea fi vândute în campania de reduceri Black Friday de la finalul acestei săptămâni.
 
Odată returnat produsul, site-ul trebuie să returneze banii în termen de 14 zile calen­daristice, pentru orice formă de plată. De obicei, banii sunt returnaţi în aceeaşi formă în care au fost plătiţi de cumpărător, cu ex­cep­ţia cazurilor în care clientul şi magazinul ajung la altă înţelegere. Toto­dată, dacă la livrare clientul a plătit costuri de trans­port, la retur, costurile de transport sunt aco­perite de magazinul în cauză, sau banii daţi pe transport sunt returnaţi clientului. Potrivit aceleiaşi legi, magazinele online trebuie să explice foarte clar şi într-un loc vizibil pe site care sunt drepturile clientului, în ce fel pot fi returnate produsele şi care sunt sumele pe care le poate primi înapoi clientul.