Zece proiecte vor duce portofoliul NEPI la 1,5 miliarde de euro în următorii doi ani

Autor: Cristi Moga 21.11.2014

Centrele comerciale Mega Mall din Bucureşti şi Shopping City Timişoara sunt principalele investiţii în curs ale grupului condus desud-africanul Martin Slabbert, cel mai mare investitor în piaţa imobiliară locală.

Creşterea constantă a veniturilor operaţionale îi determină pe sud-africanii de la NEPI să con­­tinue investiţiile în piaţa imo­biliară locală, unde pentru următorii doi ani sunt prevăzute proiecte de circa 560 de milioane de euro care vor duce por­­tofoliul de proprietăţi la 1,5 miliarde de euro.

Într-o prezentare recentă către investitori, cei de la NEPI au listat proiectele dezvoltate sau cumpărate în acest an, dar şi investiţiile în curs care vor contribui la creşterea portofoliului cu peste 250.000 de metri pătraţi de birouri şi spaţii comerciale.

Cele mai importante investiţii în curs sunt centrele comerciale Mega Mall din Bucureşti şi Shopping City Timişoara, proiecte pe care NEPI intenţionează să le finalizeze anul viitor.

 

Mega Mall Pantelimon, cel mai mare pariu

În proiectul Mega Mall de pe platforma Electroaparataj din Pantelimon cei de la NEPI au o participaţie de 70% şi au investit până la finalul lunii septembrie 57,5 mili­oa­ne de euro. Per total, compania esti­mează că va investi 110,4 mil. euro în acest proiect, astfel că bugetul total (incluzând şi contri­buţia partenerilor de la Real4You) este estimat la aproape 160 de milioane de euro.