CA Immo îşi îndreaptă atenţia spre proiectul de 70 mil. euro de la Orhideea: Avem autorizaţie şi începem lucrările în primăvară

Autor: Cristi Moga 27.11.2014

Grupul austriac CA Immo, care a vândut anul acesta proprietăţi din România de 130-140 de milioane de euro, îşi propune ca din primăvara anului viitor să înceapă lucrările la un proiect de birouri din zona Orhideea, o investiţie de 70 de milioane de euro anunţată de mai mulţi ani.

Austriecii de la CA Immo au terenul de la inter­secţia dintre Splaiul In­de­pendenţei şi Şoseaua Orhideelor, în dreptul pasajului Basarab, la intrarea în campusul universitar Regie, unde inten-ţionau să ridice două turnuri a câte 20 de etaje.

Proiectul a fost ajustat, astfel că turnurile vor avea o structură P+11 şi P+15 etaje şi o suprafaţă închiriabilă de 37.000 de metri pătraţi, faţă de 50.000 de metri pătraţi în planurile iniţiale.

„Orhideea rămâne principala noastră dezvoltare şi sperăm să dema­răm construcţia la începutul anului

vi­i­tor. Avem sprijinul acţionarilor şi discuţii cu chiriaşi care pot determina por-nirea proiectului. În ultimii trei-patru ani am reuşit să avem constant un grad de ocupare de peste 95% pe portofoliul de birouri, le-am câştigat încrederea partenerilor şi este păcat să pierzi chiriaşi de 6.000 - 7.000 de metri pătraţi deoarece nu ai spaţii să le oferi“, a declarat pentru ZF Marian Roman, managing director al CA Immo România.

CA Immo a vândut în acest an parcul logistic Europolis de la marginea Capitalei, spaţiul fostului magazin OBI din Sibiu şi un teren de pe strada Barbu Văcărescu din nordul Bucureştiului, pro­prietăţi cu o valoare de piaţă de peste 130 de milioane de euro, dar care nu se mai potriveau cu strategia gru­pului de a se concentra exclusiv asupra segmentului de birouri.