Oprescu, Alpha Bank: Suntem aproape de reluarea creditării

Autor: Ciprian Botea 01.12.2014
Echilibrarea raportului dintre credite şi depozite, creşterea volumului creditelor noi şi reducerea vizibilă a dobânzilor sunt semnale ale apropierii unui nou ciclu de creştere a intermedierii financiare, consideră Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank.
 
„Există semne că vârful contracţiei ciclului financiar se apropie de final şi există argumente pentru revenirea încrederii în economie. Reducerea dobânzilor şi menţinerea lor la un nivel redus indică faptul că ne putem aştepta la începerea ciclului de creştere a creditării“, a declarat Oprescu la seminarul EU-COFILE organizat la Sinaia de BNR, ARB şi Apha Bank.
 
El a menţionat ca fiind semne ale sfârşitului contracţiei financiare echilibrarea raportului dintre credite şi depozite şi creşterea creditelor noi. Depozitele au depăşit anul acesta pentru prima dată după şapte ani volumul creditelor acordate de bănci. Depozitele însumau în octombrie 218 mld. lei, iar creditele ajungeau la 214 mld. lei.
 
Băncile au fost nevoite să se bazeze mai mult pe finanţarea locală în condiţiile în care au pierdut o parte din liniile de finanţare din străinătate. La echilibrarea acestui raport a contribuit şi scăderea crediării. Stocul de credite s-a redus cu 3% în ultimul an, în timp ce depozitele au crescut cu 5%.
 
Oprescu spune totuşi că se observă o stabilizare a creditului corporate, în timp ce pe segmentul de retail prăbu­şirea creditului de consum a fost compensată de creşterea finanţărilor imobiliare. Creditele pentru achiziţia de case însumau doar 5 mld. euro din cele 25 mld. euro credite acordate persoanelor fizice la începutul crizei. Acum stocul aproape s-a dublat, vânzările din ultimii ani fiind susţinute de programul guvernamental Prima casă.
 
„Efectul scăderii creditului de consum a fost amortizat de expansiunea creditului pentru locuinţe. Ponderea mică a creditului ipotecar în 2008 a fost un avantaj. Ceea ce era risc pentru ceilalţi pentru sistemul bancar românesc  a devenit un medicament“, a concluzionat şeful Alpha Bank.