IBM: Vânzările de Cyber Monday din SUA au crescut cu doar 8,1%

Autor: Anca Dumitrescu 03.12.2014
Vânzările de Cyber Monday au crescut cu numai 8,1%, faţă de 17,5% în urmă cu un an, potrivit datelor IBM, în condiţiile în care cumpărătorii s-au obişnuit să cumpere în mod curent online, în loc să fie atraşi de ofertele făcute într-o singură zi, relatează Bloomberg. Creşterea mai mică reflectă debutul mai timpuriu al sezonului de cumpărături de la sfârşitul anului, Amazon.com şi alţi retaileri online oferind discount-uri cu o săptămână înainte de Black Friday, când magazinele încep în mod tradiţional să facă reduceri. Oamenii au început să cumpere online în mod frecvent, astfel că vânzările efectuate sâmbătă şi duminică au crescut cu 17% faţă de intervalul similar din 2013, potrivit IBM, care a început anul trecut să măsoare vânzările pe internet de dinaintea Cyber Monday.