Softronic: „Noi, producătorii locali, ar trebui să ne mutăm domiciliul din România ca să se uite cineva la noi!“

Autor: Mirabela Tiron 04.12.2014

Ionel Ghiţă, preşedinte şi acţionar al fabricii Softronic din Craiova, unde se produc locomotive şi  unde s-a fabricat în acest an şi primul tren electric, spune că România poate avea o creştere economică anuală de 5% în următorii ani dacă s-ar încuraja investiţiile autohtone.

„Din 1990 până acum tot aud vorbindu-se despre cum atragem investitorii străini, ce facilităţi le dăm, dar nu aud nimic despre cum încurajăm investitorii locali să producă. Nimeni nu se gân­deşte la cum să fie valorificate investiţiile locale, cum să fie cumpărate tot mai multe produse româneşti. Dacă îi dăm la o parte pe investitorii locali, aceştia vor intra într-un final în faliment“, a spus Ionel Ghiţă pentru ZF. Softronic din Craiova este singura fabrică ce produce rame şi locomotive electrice în Europa de Est şi care îşi vinde în prezent locomotivele în Un­garia şi Turcia dată fiind lipsa de cerere de pe piaţa locală.

ZF a dat startul proiectului „Româ­nia 5%“, prin care mobilizează clasa de business autohtonă - antreprenori şi companii private - pentru a crea o platformă de relansare economică a României.

„(...) Noi, produ­cătorii locali, ar trebui să ne mutăm domiciliul din Româ­nia ca să se uite cineva la noi“, a spus el.

Softronic va încheia anul acesta cu afaceri de 90 mil. lei (19-20 mil. euro), nivel similar cu cel de anul trecut.