Istorici şi diplomaţi (XXVIII). Frederic Nanu şi „misterul telegramei”/ de dr Alexandru Popescu

Autor: Dr. Alexandru Popescu 04.12.2014

Există în viaţa unor diplomaţi momente în care sunt implicaţi în evenimente care pot avea o importanţă hotărâtoare în istoria ţării, cum a fost şi cazul lui Frederic Nanu.

 

Sub „zodia diplomaţiei”

...se poate spune că s-a născut Frederic Nanu care a văzut lumina zilei la Paris, unde tatăl său era secretar al Legaţiei României. De altfel, şi fratele său Constantin Nanu (1859-1948) a activat în diplomaţie, ca ministru plenipotenţiar la Belgrad, Roma, Petersburg şi Berlin.

De sorginte moldovenească, neamul său se înrudea cu unele familii moldoveneşti, care dăduseră şi vor mai da intelectuali de seamă. Un bunic al lui Frederic Nanu fusese deputat şi senator. Din păcate, familia sa a trebuit să plătească un „tribut de sânge” în timpul Primului Război Mondial: fratele lui a căzut în luptele de Cireşoaia. Însuşi Frederic fusese mobilizat pe front. Un alt frate al lui Frederic, Nicolae, avocat, a fost ginerele Veronicăi Micle şi tatăl Graziellei Nanu, soţia lui Vasile Grigorcea, ministru plenipotenţiar al României la Londra sub Carol al II-lea. Fiica lor, şi ea căsătorită cu un diplomat italian, este aceea care a încredinţat unei nepoate corespondenţa dintre Eminescu şi Veronica Micle, publicată de Editura Polirom la Iaşi în anul 2000.

 

Diplomatul

Imediat după demobilizare, în 1918, Nanu intră în serviciul diplomatic, îndeplinind funcţii pe cele mai variate meridiane ale lumii. Mai întâi, a fost, succesiv, secretar de legaţie la Berna, Londra, Washington, Berlin, Varşovia şi, iarăşi, la Washington.

După şase ani petrecuţi în Centrala Ministerului de Externe, a fost numit ministru plenipotenţiar la Buenos Aires, pe urmă la Madrid.

Activează din nou în Ministerul de Externe în funcţia de răspundere de secretar general al acestuia (1941) şi ca şef al Protocolului (1942).
În toamna anului 1943, Nanu este numit ministru plenipotenţiar al României la Stockholm, post de asemenea de mare răspundere, căci, cum se va vedea, a avut posibilitatea să participe la acţiuni legate de soarta viitoare a României.

Ca şi în cazul altor colegi ai săi, reprezentanţi ai „generaţiei de aur” a diplomaţiei româneşti, aceste merite şi experienţa sa nu au contat în ochii autorităţilor comuniste, căci, imediat după 23 August 1944,  a fost destituit, fiind obligat să aleagă calea exilului.

 

Într-o misiune specială

…i-a fost dat lui Frederic Nanu să fie implicat în perioada în care a  condus misiunea diplomatică de la Stockholm,  care ar fi trebuit să aibă o importanţă deosebită pentru viitorul României în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi după aceea. Este vorba de tratativele care aveau în vedere ieşirea României din alianţa cu Axa purtate cu ambasadoarea Uniunii Sovietice Alexandra Kollontai.

În vederea continuării acestora, lui Nanu i-au fost trimise instrucţiuni printr-un curier special, tânărul diplomat la vremea aceea, Neagu Djuvara care, după o călătorie aventuroasă, a ajuns în Suedia chiar pe 22 august 1944.

Transmiterea acestor instrucţiuni prin curier şi nu prin telegramă s-a datorat faptului că, dacă aceasta ar fi fost interceptată şi descifrată, ar fi dus la o reacţie dură din partea Germaniei.

Transmiterea acestor instrucţiuni era un demers al ministrului de Externe, Mihai Antonescu, de care probabil mareşalul Antonescu nu era informat. De fapt, ele se refereau la anumite  puncte de vedere pe care urma să le prezinte Nanu în cursul discuţiilor cu Kollontai şi nu se refereau la încheierea unui armistiţiu, ci la stabilirea anumitor condiţii pentru ieşirea României din Axă, ceea ce denotă că nici în acel al „doisprezecelea ceas”, guvernul României încă nu adoptase o politică realistă în  condiţiile de război. Bineînţeles că, după evenimentele de la 23 august 1944, tratativele nu au mai avut loc şi, cum am văzut, Nanu a fost rechemat din misiunea diplomatică, iar Neagu Djuvara a trebuit să nu se mai reîntoarcă în ţară, rămânând, timp de câteva decenii, în exil.

De fapt, conţinutul acestor instrucţiuni nu a fost cunoscut multă vreme, ceea ce a dat loc la numeroase speculaţii. „Misterul telegramei de la Stockholm” a fost lămurit de Neagu Djuvara în volumul cu acelaşi nume, rezultat şi al investigaţiilor acestuia, împreună cu un alt diplomat,  Alexandru Kretzianu care purtase de asemenea tratative la Ankara.

De fapt, cel care lămurise acest „mister” fusese Nanu însuşi într-un articol publicat încă în 1946, într-o revistă de politică internaţională din Statele Unite, care însă a rămas puţin cunoscut de istorici.

 

Istoricul

Frederic Nanu nu a scris mult, dar substanţial.

În perioada 1938-1943, a apărut, la Bucureşti, lucrarea în patru volume „Cronica tratatelor şi legămintelor internaţionale ale României, 1854-1937”, care  a rămas şi astăzi o referinţă în domeniu.

Din păcate, nu a reuşit să publice încă în viaţă o altă lucrare de istoria diplomaţiei, intitulată „Politica externă a României 1918-1933” care nu a apărut decât postum,  abia în 1993, la  Editura Institutul European din Iaşi.
În intenţia autorului, această lucrare avea un scop didactic, fiind o prima încercare de a furniza studenţilor „o privire generala asupra politicii externe a României din deceniile menţionate.

După o prezentare de sinteză a istoriei României, autorul se ocupă de contextul diplomatic al Unirii din 1918, evidenţiind caracterul plebiscitar, îndreptăţit al hotărârilor care au dus la acest act istoric, ca şi de sistemul tratatelor de pace de la Paris (1919-1923)

În acelaşi timp, lucrarea avea şi o importanţă informativă, căci Nanu a folosit numeroase documente inedite aflate in arhiva Ministerului Afacerilor Străine. De exemplu, informaţii noi aduce lucrarea şi în ceea ce priveşte relaţiile cu Uniunea Sovietică, în care, cum s-a văzut, fusese direct implicat.

 

Exilul

După destituirea sa, Frederic Nanui a emigrat în Statele Unite, împreună cu familia, în august 1945, unde va primi cetăţenia acestei ţări, desigur şi ca o recunoaştere a meritelor sale diplomatice şi a poziţiei sale democratice.

Nu a putut să rămână inactiv, căci, după ce este funcţionar la Biblioteca Congresului din Washington, între 1953 şi 1962, a activat pe postul de răspundere de membru al Secţiei de Studii Politice a CIA.

În sfârşit, Nanu a putut să dea curs unei dorinţe mai vechi a sa, devenind profesor de politică externă la American University din Washington (1962-1964).

În 1965 s-a stabilit în Spania, unde se aflau numeroşi oameni de cultură  şi foşti diplomaţi români, stingându-se din viaţă, în 1981, la Palma de Mallorca, fără a mai avea posibilitatea, ca şi alţi reprezentanţi iluştri ai „generaţiei de aur” a diplomaţiei româneşti, să-şi mai revadă ţara.