Cronică de familie şi ceva pe deasupra/ de Rodica Grigore

Născut în anul 1960, la Zaragoza, şi stabilit din 1982 la Barcelona, Ignacio Martínez de Pisón, unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai noului val de prozatori spanioli, a publicat până acum peste cincisprezece titluri, dintre care se remarcă romanele La ternura del dragón (1984, distins cu Premiul Casino de Mieres), Carreteras secundarias (1996, ecranizat deja în două variante), Dientes de leche (2008, încununat cu Premiul San Clemente şi Premiul Giuseppe Acerbi) şi El día de mañana (2011, pentru care i s-au acordat Premiul Criticii şi Premiul Ciutat de Barcelona), precum şi volumul de povestiri Aeropuerto de Funchal (2009). În egală măsură, avem de-a face cu un gânditor profund, subtil şi original, dacă e să amintim aici doar eseul intitulat Enterar a los muertos (2005), extrem de bine primit nu doar în Spania, ci şi în alte spaţii culturale, dar şi cu o prezenţă culturală activă şi întotdeauna implicată în problemele societăţii contemporane.

Cel mai recent roman al său, La buena reputación, apărut în primăvara acestui an, la prestigioasa editură Seix Barral din Barcelona, este, cel puţin la un prim nivel al receptării, o excelentă cronică de familie, întinsă pe mai bine de trei decenii, vizând destinul descendenţilor lui Samuel şi Mercedes şi traseul sinuos al existenţei acestora în călătoria pe care o întreprind din Maroc în Spania, la începutul anilor ‘50. Protectoratul spaniol din Maroc îşi trăieşte ultimele zile – ba chiar ultimele clipe – aşa încât numeroşi oameni se văd siliţi să aleagă între continuarea ritmurilor cunoscute ale vieţii în nordul Africii şi nenumăratele provocări ale existenţei pe continentul european. Samuel şi Mercedes sunt printre cei care decid să părăsească Melilla, casa lor de până atunci, sosind la Málaga, apoi stabilindu-se la Zaragoza, pentru a fi martorii perioadei în care Spania începea, încet-încet, să se desprindă de trecut. Însă, în ciuda imensului entuziasm de început, fiicele lui Samuel şi Mercedes, iar mai târziu nepoţii celor doi vor înţelege că toate speranţele şi aspiraţiile le sunt condiţionate de mecanismele marii istorii şi că realizarea personală depinde mult de contextul general al epocii. Iar epoca fiind tumultuoasă şi plină de contradicţii, e clar că nici viaţa personajelor lui Martínez de Pisón nu are cum să fie lipsită de asperităţi, de urcuşuri şi coborâşuri. În plus, situaţia familiei e mereu complicată de secretele bine păstrate – pentru ca, în acest fel, „buna reputaţie” a întregului neam să fie păstrată (a se vedea, în acest sens, chiar titlul cărţii) – şi de amănuntele din trecut pe care mai nimeni nu e dispus să le recunoască până la capăt. Căci, deşi trecut formal la catolicism, Samuel este evreu şi, aşa cum va constata el însuşi, ca în cazul marii majorităţi a celor asemenea lui, tocmai în momentele de cumpănă vechea credinţă iudaică, vechile legi şi reguli ori norme de comportament par unica salvare în faţa risipirii în neantul cotidian şi mai ales în faţa ameninţărilor tot mai evidente de pierdere a identităţii culturale şi personale.

De altfel, tema identităţii cu numeroasele sale aspecte conexe reprezintă preocuparea majoră în întreaga operă narativă a lui Martínez de Pisón, devenind o adevărată supra-temă a creaţiei sale. La buena reputación este, citit astfel, un extraordinar roman care evaluează cu grijă şi cu o perfectă înţelegere implicaţiile moştenirii culturale a trecutului, dar şi sensurile pe care, în noi contexte, le pot primi sentimentul de apartenenţă sau nevoia de raportare / integrare la o anumită comunitate ori grup social sau etnic. Finalitatea e, fără îndoială, în cazul fiecărui personaj al cărţii, descoperirea de sine şi afirmarea cu hotărâre a adevăratei individualităţi, câtă vreme convingerea autorului e că „fiecare are un loc anume în lume, dar trebuie să lupte – chiar şi cu sine însuşi – pentru a-l descoperi.” Adesea, textul sugerează mai multe decât spune, dar mesajul romanului devine, tocmai de aceea, cu atât mai pregnant. Totul e relatat fără stridenţe şi fără patetisme de prisos, pentru ca, la capătul lecturii, cititorul să aibă în faţă nu doar un cuprinzător tablou de familie, ci şi o frescă socială şi, în egală măsură, un veritabil document istoric, o nuanţată cronică vizând o perioadă mai puţin abordată în proza zilelor noastre din evoluţia Spaniei contemporane.

În ciuda numărului mare de pagini (peste şase sute!), cartea aceasta se citeşte cu plăcere şi, nu o dată, cu sufletul la gură, scriitorul stăpânind, printre altele, şi tehnicile suspansului specifice romanului de aventuri, ca şi pe acelea ale prozei de atmosferă. De aici dinamismul naraţiunii, îmbinat în mod uluitor (însă întotdeauna perfect) cu o nostalgie aparte, care îl individualizează pe Ignacio Martínez de Pisón în contextul prozei contemporane – spaniole şi nu numai.                                              

Ignacio Martínez de Pisón, La buena reputación, Barcelona, Editorial Seix Barral, 2014