Radu Magda, fost cercetător la ICI: Piaţa IT din sectorul public este insuficient reglementată. Este practic ca un joc fără arbitru

Autor: Ioana Nita 09.12.2014

Proiectele de IT desfăşurate de sectorul public din România ar trebui să fie reglementate strict pentru că nu au în prezent obiective clare şi nu sunt monitorizate suficient, astfel că de cele mai multe ori nu există informaţii despre stadiul lor de implementare şi rezultatele acestora, consideră Radu Magda, fost cercetător în cadrul Institutului Central de Informatică (ICI), care a fondat ulterior alături de doi colegi propria companie de consultanţă în IT.

„În sectorul public sunt proiectele cele mai mari, însă din păcate obiectivele lor sunt insuficient de clare, sunt insuficient monitorizate şi multe dintre ele au o finalizare incertă - nu ştii cum s-au terminat, cu toate că sunt marile proiecte de informatizare ale societăţii româneşti. În viaţa de zi cu zi nu le vedem. Sunt însă şi proiecte foarte bine făcute, dar care din păcate sunt excepţii“, a declarat Magda pentru ZF.

În ultimii 14 ani statul a cheltuit circa 10 mld. euro pe echipamente IT, software, servicii IT şi de comunicaţii, potrivit estimărilor ZF, însă multe dintre proiectele realizate nu au adus îm­bunătăţiri vizibile în cadrul instituţiilor de stat.

„Piaţa IT din România este practic ca un joc fără arbitru şi de aceea apar multe lucruri ciudate, care nu se regăsesc şi în alte ţări. Eu, ca actor pe această piaţă, aştept să vină cineva şi să o reglementeze. În ceea ce priveşte regulile, ar trebui să ne uităm cum e reglementată piaţa IT în alte părţi. Chiar dacă noi reprezentăm în acest moment un caz puţin diferit, există o tipologie şi pentru ţările aflate în situaţia noastră. Ne putem căuta modele la cei care au parcurs acest drum înaintea noastră“, a punctat Magda, care, după o experienţă de 20 de ani în cadrul ICI, a decis să îşi înfiinţeze propria firmă, Computer Sharing Bucureşti (CSB), împreună cu doi colegi - Ştefan Frustok şi Andrei Romulus.