FMI şi Comisia Europeană au ajuns la o înţelegere cu autorităţile pe bugetul anului 2015. Experţii FMI revin în ianuarie la Bucureşti pentru evaluarea programului cu România

Autor: Claudia Medrega 09.12.2014

Proiectul de buget include o ţintă de deficit cash de 1,8% din PIB şi un deficit de 1,2% din PIB în termeni ESA, ceea ce este în concordanţă cu îndeplinirea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO) care, în anul 2015, se situează la 1% din deficitul PIB în termeni structurali (în bază ESA), pe fondul unei absorbţii mai mari a fondurilor Uniunii Europene, potrivit informaţiilor transmise de FMI la finalul consultărilor pentru bugetul anului 2015.

Ponta a anunţat cifrele bugetului pe 2015: 1,83% din PIB deficit bugetar, 238 miliarde de lei cheltuieli, 225 de miliarde de lei venituri, 2,5% creştere economică

“Echipele împreună cu autorităţile au ajuns la o înţelegere generală cu privire la bugetul anului 2015, în concordanţă cu ţintele din program, susţinut de un Acord Stand-By cu FMI şi de Asistenţa CE pentru balanţa de plăţi”, conform FMI.

Echipele FMI şi Comisiei Europene (CE) au efectuat o vizită la Bucureşti în perioada 2 decembrie – 9 decembrie 2014, pentru discuţii tehnice privind bugetul pentru anul 2015.

O misiune comună care va avea drept scop o evaluare completă a acestui program se va afla la Bucureşti în luna ianuarie.