Hidroelectrica negociază să cumpere hidrocentrale în statele vecine

Autor: Radu Bostan 12.12.2014

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, se află în negocieri pentru achiziţia unor hidrocentrale în statele vecine, a anunţat joi-seară Remus Borza, administratorul judiciar al companiei aflate în insolvenţă.

„Intenţionăm să achiziţionăm câteva capacităţi de producţie în zonele limitrofe României“, a declarat Borza într-o conferinţă de presă ţinută la Ambasada României din Budapesta, cu prilejul intrării Hidroelectrica în comerţul cu energie pe piaţa ungară. Compania de stat discută în acest sens cu firme din Serbia şi Muntenegru, potrivit lui Borza.

Banii ar urma să vină din surse proprii, dar şi din credite, la care compania are „acces neîngrădit“, potrivit lui Borza. După 11 luni compania avea lichidităţi de 630 mil. lei.

„În noiembrie 2014 am realizat un profit de 130 milioane de lei, astfel că la 11 luni cumulat avem un câştig de 1,073 miliarde de lei. 2015 va fi anul retehnologizărilor . Vom pune la bătaie 400 milioane de euro pentru a retehnologiza centrale mari, cu puterea cumulată de 1.400 MW.“