Rubla a coborât luni sub pragul istoric de 60 de unităţi pentru un dolar

Autor: Anca Dumitrescu 15.12.2014

De la începutul acestui an, rubla s-a depreciat cu 40% în raport cu euro şi cu 45% faţă de dolar, din cauza impactului sancţiunilor occidentale asupra economiei Rusiei şi a scăderii cotaţiei petrolului.

La jumătatea tranzacţiilor de luni, rubla era tranzacţionată la 75,42 unităţi pentru un euro şi la 60,66 unităţi pentru un dolar.

În luna decembrie, banca centrală a cheltuit, fără succes, 5,9 miliarde de dolari pentru a opri declinul rublei.

Banca centrală a adoptat luna trecută o nouă politică, de a interveni pe piaţă doar în cazul în care este pusă în pericol stabilitatea financiară a Rusiei, dar nu a avut deocamdată efectul scontat.

Instituţia a majorat joia trecută dobânda de politică monetară la 10,5%, nivel aproape dublu faţă de cel de 5,5% înregistrat la începutul acestui an, pentru a opri deprecierea rublei care riscă să afecteze economia aflată deja în pragul recesiunii.

Premierul Dmitri Medvedev a cerut săptămâna trecută ruşilor să aibă răbdare, asigurând că rubla îşi va reveni, aşa cum s-a mai întâmplat în cazul unor crize precedente.

Pe de altă parte, Medvedev a cerut luni guvernului să reducă cu 10% cheltuielile prevăzute în bugetul anului 2015, din cauza veniturilor mai mici, provocate de criza ucraineană, şi a declinului preţului petrolului, a relatat publicaţia rusă Vedomosti, citând mai multe surse aproapiate situaţiei.

Sursele au precizat că cheltuielile sociale nu vor fi afectate.