Au investit 22.000 de lei într-un butic de condimente din Drumul Taberei

Autor: Corina Mirea 20.12.2014

Andreea Astman a devenit antre­prenoare în urmă cu doar o lună, când şi-a deschis un magazin cu mirodenii în zona Drumul Taberei din Capitală, după ce mai bine de un an a stat în „expectativă“.

Nu avea expe­rienţă în domeniu, fiind de profesie coafeză, însă ea şi soţul erau atraşi de alimentaţie vegană şi erau pasionaţi de mirodenii. Cei doi au investit iniţial 22.000 de lei (5.000 de euro) în Buticul cu Mirodenii, în care intră în prezent între 30 şi 50 de clienţi.

„Eu îmi doream de mai mult timp să deschid un magazin cu mirodenii pentru că atât eu, cât şi soţul meu suntem foarte pasionaţi de acest domeniu şi un an am tot amânat. În final, am avut o problemă în familie, am fost nevoiţi să vindem un apartament şi ne-au rămas nişte bani pe care am zis să îi investim şi ne-am făcut curaj să deschidem Buticul cu Miro­denii“, spune Andreea Astman.

Buticul deschis de ea şi soţul său şi-a început activitatea comercializând doar mirodenii şi seminţe oleaginoase (nuci, migdale, alune etc.), însă de-a lungul lunii în care acesta a avut porţile deschise cei doi antreprenori au pus pe rafturile maga­zinului şi alte tipuri de produse cum ar fi gemuri naturale şi fără zahăr, uleiuri, ciocolată „de casă“ sau biscuiţi (cu se­minţe, cu gem etc.) făcute de produ­cători locali, dar şi produse turceşti (halva sau rahat). În  prezent, munca de vânzare este împărţită între antre­prenoare şi un angajat, care lucrează câte patru ore pe zi, activităţile de marketing, de achiziţii şi de promovare revenind soţului Andreei Astman.

 „Suntem destul de mulţumiţi de cum merge magazinul deja din prima lună, avem şi clienţi fideli şi am reuşit în timpul acesta să acoperim cu vânzările şi salariul angajatului, dar şi cam jumătate din cheltuieli. Trebuie să mai investim în business pentru că vrem să mai aducem produse, alte condimente, vrem să aducem şi un anumit tip de cafea, de miere, este destul de mult de muncă. Tot profitul pe care îl obţinem merge tot în magazin deocamdată“, explică antre­prenoarea. Zilnic, în Buticul cu Miro­denii intră în jur de 30-50 de clienţi, care cumpără mirodenii de circa 10 lei, însă odată intraţi în magazin mai achizi­ţionează şi alte produse.

Preţurile produselor comercializate de Buticul cu Mirodenii variază de la aproape 4 lei pentru 100 de grame de nuci, la 6,5 lei pentru 100 de grame de fructe de goji până la 30 de lei pentru un kilogram de ciocolată „de casă”

„Pe strada aceasta pe care avem magazinul s-au tot perindat mici afacer, ba magazine cu haine, ba măcelării sau cofetării, dar cred că nici una nu a rezistat mai mult de şase luni. Toţi clienţii care intră în magazin ne urează ca noi să rezistăm mult mai mult, este unul dintre primele lucruri pe care ni le spun. Eu cred că vom rezista pentru că ne-am ales o nişă şi relaţionăm altfel cu clienţii. Au fost oameni care ne-au spus că suntem nebuni, pentru că am deschis lângă un Lidl şi un Mega Image, dar ei au preţuri mult mai mari”, adaugă Andreea Astman.