Băsescu:Îi predau lui Iohannis o ţară care îndeplineşte toate criteriile pentru a intra în zona euro

Autor: Valentina Postelnicu 20.12.2014

”Astăzi, România îndeplineşte criteriile de convergenţă de la Mastricht. Îi voi preda domnul Iohannis o ţară care îndeplineşte toate criteriile de convergenţă, în vederea intrării în zona euro”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

”Vom deveni membri ai eurozonei, cred eu, mai devreme de 2019, a mai spus Băsescu, precizând că România îndeplineşte în acest moment condiţiile pentru aderarea la euro.

Referitor la Uniunea Europeană, preşedintele a arătat că a primit o Românie care terminase negocierile de aderare şi avea o lungă listă de probleme care condiţionau aderarea şi care trebuiau rezolvate în intervalul 2004-2007, când era programată aderarea”, a spus şeful statului.

”A fost marele efort cu steguleţele, vă amintiţi, pe mediu, transport, inclusiv agricultură, alimentaţie publică. A fost un efort intern şi diplomatic”, a mai arătat preşedintele, precizând că în perioada crizei economice, în interiorul Uniunii Europene era un curent puternic de separare a zonei euro de zona non-euro.

”În afară de lupta noastră, a statelor non-euro, am avut şansa unei Germanii care nu a vrut o Europă cu două categorii de state. Cu sprijinul Germaniei, am obţinut dreptul de a fi parteneri în toate deciziile, pe zona euro. Am adoptat ca mod de a conduce economia celebrul ”pachet de şase” şi pe urmă ”pachetul de două”. Aşa se face că am devenit parteneri în zona euro plus”, a mai afirmat Traian Băsescu, adăugând că acest lucru ne-a făcut, opţional să adoptăm Tratatul fiscal, care stabileşte ca statele să îşi garanteze dezvoltarea şi stabilitatea din resursele pe care le produce.

Traian Băsescu a mai spus că de la intrarea în Uniunea Europeană, şi asta e poza de astăzi, România a făcut progrese formidabile, pe care nu le recunoaştem, dar ele sunt şi sunt consemnate, şi a amintit că rata inflaţiei este de 1,4%, rata la dobânzile pe termen lung este de 4,8%, iar cursul de schimb leu-euro este într-o marjă mai mică de 15%, în timp ce deficitul bugetar se află sub 3%.

El a amintit şi reformele structurale ”extrem de importante care au avut loc în acest interval”, şi anume ”liberalizarea forţei de muncă în 2010, care a flexibilizat piaţa muncii şi a reuşit să creeze condiţii de optimizare a costurilor în societăţi.

”Acest pas ne-a scos din era comunistă a contractului de muncă pe viaţă”, a ţinut să precizeze şeful statului, arătând că, deşi multe ţări din UE au fost şi încă sunt în criză, care s-a întins pe trei, patru cini ani, România a avut doar doi ani, din zece când nu a avut creştere economică pozitivă, în 2009 şi 2010.

”În rest, în toţi cei opt ani a înregistrat creştere economică pozitivă, ceea ce este corelat cu parametrii care diferenţiază situaţia din 2004 cu cea din 2014”, a completat Băsescu, afirmând că ”perspectiva României este de creştere economică”.