Cele mai importante evenimente imobiliare în 2014, un an marcat de achiziţiile celor de la NEPI şi Globalworth şi de creşterea cu 64% a numărului de locuinţe noi din Bucureşti

Autor: Cristi Moga 24.12.2014

Anul 2014 a adus în imobiliare creşteri pe majoritatea liniilor, de la tranzacţii cu terenuri şi proprietăţi comerciale la livrări de locuinţe noi, sector în care revirimentul s-a simţit în special în Bucureşti şi judeţul Ilfov. De reţinut este şi lupta pentru controlul zonei Barbu Văcărescu - Floreasca, precum şi tranzacţiile semnate de marii operatori din piaţa de telecomunicaţii - Orange, Vodafone şi Telekom - care au închiriat în acest an birouri noi de 55.000 de metri pătraţi.

 

Creştere de 64% a numărului de locuinţe finalizate în regiunea Bucureşti - Ilfov

Sectorul rezidenţial, despre care consultanţii imobiliari susţin că este ultimul care îşi revine din criză, a reînceput anul acesta să creas­că atât din prisma numă­rului de locuinţe noi finalizate, cât şi a preţurilor solicitate pen­tru apartamente în marile oraşe.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată pentru primele nouă luni ale anului numărul de case şi apartamente finalizate în regiunea Bu­cu­­reşti - Ilfov a crescut cu 64%, până la 5.657 de unităţi, în timp ce la nivel naţional avansul a fost de doar 7%, până la 28.555 de locuinţe. Pentru întreg anul este aş­tep­tată fina­lizarea a peste 8.000 de case şi apar­ta­mente în Bucureşti - Ilfov şi circa 45.000 de locuinţe în întreaga ţară. În ceea ce priveşte preţurile soli­ci­tate, în opt dintre cele mai scumpe zece oraşe din România preţurile au crescut cu va­lori cuprinse între 1,5% şi 4,4%, în timp ce în Târgu-Mureş acestea au stagnat, iar la Sibiu a fost consemnat un declin de 3,7%.

 

NEPI şi Globalworth au dus piaţa tranzacţiilor imobiliare spre 1,2 mld. euro

Companiile de investiţii imobiliare Globalworth şi NEPI, conduse de oamenii de afaceri Ioannis Papalekas şi Martin Slabbert, au fost în acest an cei mai activi jucători în sectorul tranzacţiilor imobiliare comerciale, o piaţă care a înregistrat un salt spectaculos, de la 300 mil. euro în 2013 la 1,2 mld. euro în acest an.

Dintre tranzacţiile realizate de cei doi investitori de referinţă rămâne preluarea mallului Promenada din Bucureşti, o tranzacţie de 148 de milioane de euro realizată de NEPI şi austriecii de la Raiffeisen Evolution, dezvoltatorii proiectului.