Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit consilier personal al preşedintelui Klaus Iohannis

Autor: Valentina Postelnicu 29.12.2014

Prim-vicepreşedintele PNL Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit consilier personal al preşedintelui Klaus Iohannis, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Administraţia Prezidenţială.

Potrivit surselor citate, funcţia lui Mihai Răzvan Ungureanu în cadrul Administraţiei Prezidenţiale este una onorifică, nefiind retribuită.

La sfârşitul lunii noiembrie, Mihai Răzvan Ungureanu declara, la Iaşi, întrebat dacă ar putea prelua şefia Cancelariei prezidenţiale, că nu confirmă, dar nici nu infirmă acest lucru şi că preşedintele ales Klaus Iohannis îşi va prezenta singur echipa.”Nu confirm, dar nici nu infirm. Preşedintele Klaus Iohannis îşi va prezenta singur echipa. Voi fi aproape de el, indiferent de poziţia mea”, spunea atunci Ungureanu.

De altfel, Ungureanu l-a însoţit pe preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu Vasile Blaga, în prima vizită privată, în Republica Moldova, după alegerea sa ca şef al statului.

Mihai Răzvan Ungureanu este prim-vicepreşedinte în noul PNL, format din fuziunea dintre PDL şi PNL şi a deţinut funcţiile de ministru de externe al României între anii 2004-2007, director al Serviciului de Informaţii Externe al României între anii 2007-2012 şi a fost prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 şi 7 mai 2012.

În 2004, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, de unde a demisionat în 2007, când a devenit director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). După această funcţie, Mihai Răzvan Ungureanu a fondat Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, o organizaţie non-guvernamentală, care îşi propunea unirea tuturor forţelor de dreapta.

În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr.

După fuziunea PNL şi PDL, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni. Mihai Răzvan Ungureanu este senator de Arad, din partea ARD, mandat obţinut, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.