Iohannis: Nu am spus că vreau să ridicăm MCV-ul că nu îmi place mie, a fost un apel la muncă

Autor: Valentina Postelnicu 07.01.2015

”Nu am spus că este imperios necesar să ridicăm repede, nici nu am spus că trebuie să ridicăm acum, şi nici nu am spus că vreau să ridicăm MVC-ul, că mie nu îmi place”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, precizând că acestea au fost ”interpretări la care nu poate să subscrie”.

Potrivit şefului statului, ”MCV-ul a fost şi este util, ne ajută şi a fost convenit, nu a fost impus”.

”Pe de altă parte, MCV a fost inventat ca instrument, cum e şi numele, de control şi verificare, pentru a ajuta România, şi există obiective clar stabilite. În momentul în care România şi-a îndeplinit obiectivele şi a devenit membru sută la sută integrat în UE, este clar că acest intrument nu mai trebuie să existe, devine caduc. (..) Nu am spus că vreau ridicarea MCV pentru că mie nu îmi place, eu vreau să devenim noi atât de buni, încât să nu mai fie necesar”, a comentat preşedintele Iohannis.

El a menţionat că declaraţia sa s-a dorit o ”încurajare pentru toată lumea, de a lupta pentru a îndeplini aceste obiective, nu de a renunţa pentru că nu ne place”.

”Cred că este bine să avem această ambiţie, fiindcă aceste lucruri sunt aşteptate de către noi. (..) Trebuie să fim proactivi, să facem modificările care sunt necesare, să implementăm măsurile necesare, să alocăm banii necesari, să combatem corupţia, să nu mai avem acel val imens de Ordonanţe de Urgenţă, să nu mai avem parlamentari care sunt apăraţi prin vot, doar pentru că sunt parlamentari, şi multe alte lucruri care sunt cunoscute”, a mai afirmat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, ”dacă vrem să fim oameni serioşi, se poate în câţiva ani”. ”Sper să ajungem în acest punct când actualul CSM şi Parlament îşi încheie mandatul”, a mai adăugat preşedintele Klaus Iohannis, precizând că CSM îşi încheie mandatul la sfârşitul lui 2017, iar Parlamentul, în 2016.

”Implicit, am dat un orizont de timp care mi s-a părut rezonabil. Astăzi nu suntem pregătiţi, nici nu m-am referit la astăzi. Trebuie să ne facem temele, evaluarea să se facă obiectiv, în aşa fel încât, într-un termen rezonabil, să fie România acolo unde ne dorim noi şi îşi doresc şi partenerii noştri, un stat de drept stabil, cu justiţie independentă, cu toate condiţionalităţile îndeplinite. A fost un apel la muncă şi îndeplinirea acestor obiective”, a mai explicat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, că unul din obiectivele majore ale sistmului judiciar trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, iar România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită.

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că declară cu responsabilitate, în faţa membrilor CSM, faptul că ”a venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită şi să se constate că acele condiţionalităţi, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite”.

”Cred că unul din obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a anunţat Iohannis, precizând că, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, ”toate instituţiile din Justiţie dar şi Parlamentul şi puterea Executivă trebuie să îşi dea concursul pentru ca atunci când actualul CSM şi actualul Parlament îşi termină mandatele, să poată bifa această reuşită”.