Ce companii vor crea peste 4.000 de noi locuri de muncă în acest an şi în 2016

Autor: Adelina Mihai 08.01.2015
IBM, Vodafone, Dell, DB Global Technology, Teamnet, SAP sau ATOS IT Solutions sunt doar câteva dintre companiile obligate să creeze câteva sute de noi locuri de muncă în acest an, dar şi în 2016, ca urmare a unor contracte semnate în ultimii doi ani cu Ministerul Finanţelor pentru a primi ajutoare de stat în acest sens.
 
Programatorii şi vorbitorii de limbi străi­ne sunt la mare căutare, acestea fiind, în linii mari, profilurile de candidaţi căutate de companiile care au luat bani de la stat pentru a face angajări.
 
 
Au primit 130 de milioane de euro
 
Astfel, un număr de 18 companii, ma­jori­ta­tea multinaţionale, urmează să mai creeze peste 4.000 de noi locuri de muncă în 2015 şi 2016, după ce în 2014 au recrutat peste 2.000 de persoane, ca urmare a acordurilor de fi­nan­ţare. Pentru noile angajări, aceste com­panii au primit, în total, ajutoare de stat în valoare de aproape 130 de milioane de euro, în cadrul unei scheme de finanţare din 2012.
 
Una dintre companiile care fac în prezent angajări în cadrul acestui acord este furni­zorul de servicii de consultanţă şi dez­vol­tare software Pentalog, care va crea 230 de noi locuri de muncă, după ce a primit un aju­tor de stat în valoare de circa 5,8 milioane de euro. Contractul a fost semnat la finalul lunii fe­brua­rie a anului trecut, iar până la finalul lunii oc­tom­brie compania angajase deja 68 de oameni.