Un preşedinte credincios/ de Marius Vasileanu

La început a fost cuvântul şi cuvântul era la E. Constantinescu care l-a întrebat pe I. Iliescu dacă crede în Dumnezeu. Aşa au reînceput românii – cu un binecuvântat umor – să cerceteze, să dezbată dacă preşedinţii ţării sunt sau nu credincioşi.

Este adevărat, apocrifele, lansate cu contribuţia activiştilor de partid & securităţii, generaseră oarece întrebări şi cu privire la N. Ceauşescu, mai ales cu ocazia înmormântării unuia sau a altuia dintre părinţii acestuia, ceremonii la care participaseră sumedenie de preoţi şi ierarhi. Alte vremuri.

Cert este că, istoria se cunoaşte, I. Iliescu a fost prins în ofsaid. N-a stat nimeni să-i plângă de milă, să-i ia apărarea aducând aminte răuvoitorilor că şi marxismul în care a fost botezat Ion Ilici Iliescu, marxism căruia i-a rămas credincios şi astăzi, a fost asimilat unei credinţe religioase – şi vorbim aici de specialişti în istoria religiilor, nu de politruci. Săracu’ domn preşedinte Iliescu, câte cruci nu a croşetat, câte slujbe de pomenire nu a îndurat, nimeni nu i le socoteşte dintre muritorii cei grăbiţi a scrie cum că actualul preşedinte K. Iohannis ar fi primul care participă la o slujbă religioasă...! Istoria este nedreaptă, iar politica o damă ieftină şi grăbit spoită.

Preşedintele Băsescu la Putna

Este o mărturisire pe care am mai făcut-o doar câtorva prieteni, niciodată însă în spaţiul public. Era în vara lui 2005, de Sf. Mărie (15 august). Eram într-un scurt concediu, în Bucovina natală, fiind pe-atunci coordonator al paginii de cultură & religie de la ziarul „Adevărul”. Iar cum un jurnalist nu este niciodată cu adevărat în concediu, m-am gândit că aş putea să trimit un articol despre prezenţa preşedintelui T. Băsescu la slujba de la Mănăstirea Putna (foto), care are hramul chiar de Adormirea Maicii Domnului (Sf. Mărie).

Aşadar, după ce ajung cam cu întârziere la Putna mă lovesc de o problemă tehnică neaşteptată: cum îl găsesc pe preşedinte, mai ales că-i unul mic de statură, într-o mulţime de peste 20 de mii de oameni care umple până la refuz curtea şi împrejurul mănăstirii? Uitasem să vă spun, T. Băsescu asista la slujbă în rând cu mulţimea, iar nu în tribuna oficialităţilor plasată lângă soborul de preoţi.

M-am urcat pe un loc mai înalt şi mi-am adus aminte cum m-a învăţat tatăl meu că găseşti matca pe o ramă plină-ochi cu albine. Matca este un pic mai lungă decât o albină obişnuită, dar numai ochiul unui albinar cu mare experienţă o identifică rapid. Vei vedea un anumit tremur al mulţimii de albine atunci când matca este prin apropiere, înconjurată – pe bune – de o gardă de albine care o protejează, de zici că-s de la SPP. Ochiul va descoperi mai repede garda de albine protectoare, ori, dacă ai experienţă, tremurul din jur şi apoi regina.

Ca şi la albine, observ tremurul din mulţime. SPP-istii erau foarte discreţi, dar erau. Mai observ, de undeva dintr-un pridvor mai înalt de pe zidul interior al mănăstirii unde m-am căţărat, că tremurul nu este static, ci o ia într-o anume direcţie (slujba fiind pe terminate). Am intuiţia că preşedintele s-ar putea să meargă către biserică. Dau bine din coate şi ajung în biserica propriu-zisă, care era aproape goală – în mod evident, oamenii erau la slujbă, afară. Doar vreo 7-8 persoane înăuntru, care se închinau întâi la mormântul lui Ştefan, apoi, cum se obişnuieşte, la icoanele din faţa altarului. Nu trec cinci minute şi aşteptarea mea este confirmată. Brusc, uşa de la intrarea în biserică este blocată şi timp de câteva minute nu mai intră nimeni, în afară de preşedintele Băsescu cu soţia. Posibil să fie încă vreo doi de la SPP bine plasaţi, dar nu-i ştiu. Aşadar, în întreaga biserică, dacă eram în total vreo 10-12 persoane. Preşedintele se închină vădit emoţionat la mormântul lui Ştefan cel Mare. Apoi, vine să se închine la cele două icoane din faţa altarului. Dar acolo sunt deja, cum spuneam, aşteptând la coadă, tot pentru a se închina, vreo 7-8 oameni. Amabili şi bucuroşi de o asemenea companie, oamenii vor să-i facă loc preşedintelui, în faţă, la închinare. Preşedintele Băsescu refuză, preferă să stea la coadă, surâzând în tăcere, alături de soţie. Se închină când îi vine rândul la prima icoană, apoi se îndreaptă către icoana Maicii Domnului.

Aici, surpriză – aveam să descopăr uluit la rândul meu, căci mă aflam discret, lângă o coloană, chiar pe-acolo –, pe un fel de catafalc, era întins un tânăr care părea că doarme! Nu mai văzusem aşa ceva niciodată. Un individ, cu siguranţă grav bolnav, amplasat pe un fel de pat/targă cu picioarele la icoana Maicii Domnului, chiar în dreptul acesteia. Probabil că spera într-o vindecare miraculoasă, deduc rapid – de unde şi amplasarea sa perpendiculară, cu picioarele spre altar, exact pe direcţia icoanei. Oamenii care veneau la închinare, la plecare, aproape că se loveau de personajul cu pricina care nu părea să aibă mai mult de 20 şi ceva de ani... Tânărul părea că doarme. Câteva dintre persoanele care au trecut pe lângă el s-au oprit şi au lăsat oarece bani la capul acestuia – de unde şi gândul buclucaş că amplasarea sa taman acolo, exact în ziua marii sărbători, putea să vizeze şi aspecte materiale.

Doamna Maria Băsescu trece pe lângă bolnav, vădit surprinsă, fără a se opri. Vine şi preşedintele. Se închină ca orice creştin la icoana Maicii Domnului şi, când să se-ndepărteze, îl descoperă la rândul său pe tânărul întins pe pat chiar acolo. Îl priveşte stăruitor, cu emoţie pe faţă, timp în care – probabil simţindu-se privit – tânărul deschide ochii şi aproape că strigă, entuziasmat: „A, domnu’ preşedinte Băsescu!!”. Preşedintele îl ia de mână, îl mângâie, îl încurajează pe bolnav şi-i spune (aud cu claritate, căci mă aflu la vreo doi metri în spate): „Dumnezeu şi Maica Domnului o să te ajute!”... Apoi, scoate din buzunar un portofel şi îi lasă tânărului o bancnotă de un milion (100 de lei noi), îndepărtându-se cu emoţie.

Am aflat ulterior că tânărul respectiv era de-al casei la Putna, că mai apoi a fost tuns în monahism tot acolo primind numele Serafim şi, acum un an, în ianuarie 2014, a plecat din această lume (avea doar 31 de ani)...

Într-unul din ultimile interviuri acordate ca preşedinte în funcţie, T. Băsescu a declarat că în mod evident crede în Dumnezeu, mai ales, ţinând cont de trecutul său de comandant de navă în marină.

Un fapt normal, într-o ţară normală

Cu siguranţă şi E. Constantinescu părea să fi fost un preşedinte creştin. Nu prea înţeleg de ce se spune că preşedintele K. Iohannis este primul care asistă la o slujbă religioasă – deriziunile şi (auto)amăgirile presei, desigur. Că este primul care beneficiază de puterea crescândă a mediei în format electronic, este adevărat. De unde şi anunţul pe pagina sa de Facebook, de unde şi oarece riscuri greşit evaluate. Aflat în perioada de acomodare cu exigenţele funcţiei de preşedinte, fără a avea consilieri foarte abili, încă, preşedintele K. Iohannis scrie astfel:

„La ora 10:00, particip la liturghia duminicală de la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă cu hramul Sfânta Treime, din Sibiu. Slujba va fi condusă de Mitropolitul Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului, Laurenţiu Streza. Potrivit pravilelor Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de creştin luteran, voi participa numai la prima parte a liturghiei, care se încheie cu citirea Evangheliei. Astfel, voi fi alături de toţi românii ortodocşi care, în primele zile ale anului 2015, se roagă pentru sănătate, înţelepciune şi pace.”

Până aici, pare OK, chiar dacă profesoral, chiar dacă prea demonstrativ. Un luteran care vrea să recupereze şi pe acest teren, mai ales ţinând cont de atacurile infecte de care a avut parte dinspre unii majoritari (pseudo)ortodocşi ca brazii. Dacă aş mai fi jurnalist, ca pe vremuri, l-aş întreba pe preşedintele Iohannis dacă ştie ce este aceea pravilă. Consilierii preşedintelui fac exces de zel, testând inutile incursiuni pe terenul ortodoxiei ultraconservatoare...

Dar cea mai haioasă exprimare abia urmează, în acelaşi mesaj aflat pe pagina de Facebook a preşedintelui: „Pe parcursul mandatului meu, voi fi prezent, periodic, la ceremoniile religioase ale cultelor legal recunoscute din ţara noastră.”...

Haida-de! Abia aştept să-l văd pe domnul preşedinte K. Iohannis participând la o ceremonie a penticostalilor, când îi vor face aceştia o demonstraţie de vorbire în limbi, ori la întâlnirile Martorilor lui Iehova!

Principial, atitudinea preşedintelui este impecabilă. În mod evident este şi se doreşte a fi preşedintele tuturor românilor, indiferent de credinţa acestora. Nu trebuie însă să facă exces de zel, nici măcar în declaraţii, căci reversul medaliei poate fi imprevizibil în materie de credinţă religioasă.

Faptul că tot prin Facebook a fost difuzată, ca din greşeală, o fotografie cu K. Iohannis rugându-se într-o biserică – nu se ştie sigur dacă luterană, confesiunea proprie, ori greco-catolică, confesiunea soţiei, se pare – este ceva cât se poate de normal. Presa care nu are alte subiecte şi fundamentaliştii ateismului au ridicat momentul la rang de „ştire”...

Suntem – totuşi – într-o ţară în care peste 95% din oameni se declară credincioşi, ce este nefiresc în asta!? Un fapt normal de viaţă, într-o ţară normală.