Mărturia unui comerciant care a dat mâna cu unul dintre fraţii Kouachi: "S-a prezentat ca fiind de la poliţie. «Plecaţi, oricum nu ucidem civili»"

Autor: Valentin Vidu - Mediafax 09.01.2015

"M-am întâlnit cu unul dintre terorişti, i-am strâns mâna şi l-am salutat", a declarat "Didier" pentru post.

France Info precizează că l-a putut contacta în exclusivitate pe "Didier", comerciantul care susţină că s-a întâlnit vineri dimineaţa cu unul dintre fraţii Kouachi la Dammartin-en-Goële. Teoristul l-a avertizat că în zonă "se află poliţia" şi l-a îndemnat să "plece, (pentru că) nu ucidem civili".

"Când am ajuns, clientul meu a ieşit împreună cu o persoană înarmată, care s-a prezentat ca fiind de la poliţie, clientul meu mi-a cerut să plec, aşa că am plecat", a declarat Didier.

"Persoana care s-a prezentat ca fiind de la poliţie mi-a spus: «Plecaţi, oricum nu ucidem civili», un lucru care m-a uluit şi am decis, astfel, să sun la poliţie. Presupun că era unul dintre terorişti", afirmă comerciantul în continuare.

"Nu i-am recunoscut în mod oficial, erau îmbrăcat ca poliţiştii, în ţinută de intervenţie neagră, vestă antiglonţ şí (avea) puşcă. Ar fi putut să fie un poliţist, dacă nu mi-ar fi spus că «nu omorâm civili»", a subliniat bărbatul.

"Erau puternic înarmaţi, ca poliţiştii care intervin cu puşti de tip Kalaşnikov", insistă el, precizând că "eu mă aflam în faţa porţii întreprinderii, i-am strâns mâna lui Michel şi unuia dintre terorişti. Mi-a spus «sunt (din) poliţie. Plecaţi, nu ucidem civili». După ce-am plecat, iar Michel a închis uşa în urma mea. Am plecat, după aceea", a mai povestit Didier.

"Nu ştiam daccă era vorba despre o luare de ostatici ori o spargere. Ştiam că ceva nu era normal. Nu am auzit focuri de armă", a mai declarat comerciantul.

"Cred că mă voi duce să-mi văd colegii şi să joc la loto, pentru că am avut mult noroc în această (vineri) dimineaţa", a mai declarat Didier pentru France Info.

O sursă din cadrul poliţiei franceze a confirmat vineri pentru AFP că o singură persoană este luată ostatică de fraţii Cherif şi Said Kouachi într-o mică firmă din această localitate situată la nord-est de Paris.

Ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a confirmat, vineri, că în nord-estul regiunii pariziene are loc o operaţiune pentru "neutralizarea autorilor" presupuşi ai atentatului de la Charlie Hebdo.

"O intervenţie este în curs şi este menită să-i neutralizeze pe autorii atentatului laş comis în urmă cu două zile", a declarat Bernard Cazeneuve, citat de AFP, într-o reuniune cu prefecţii, la Paris.

O luare de ostatici în sediul unei mici întreprinderi era în curs vineri, la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Paris, ai cărei autori sunt prezentaţi de către Cazeneuve ca fiind fraţii Kouachi, suspectaţi că au comis măcelul de la Charlie Hebdo.