Doar două industrii îşi plătesc angajaţii cu salarii de peste 4.000 de lei net pe lună

Autor: Adelina Mihai 13.01.2015
Angajaţii din domeniul extracţiei petrolului şi a gazelor naturale, dar şi cei din companiile producătoare de tutun au salarii mai mari de 4.000 de lei net pe lună, acestea fiind sectoarele care şi-au plătit cel mai bine angajaţii în primele 11 luni ale anului trecut, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
 
Dacă cei din sectorul extracţiei petrolului au încasat un salariu mediu de peste 4.500 de lei net, cei din industria tutunului au primit câte aproximativ 4.200 de lei net pe lună în perioada ia­nuarie-noiembrie 2014. În clasa­mentul celor mai bine plătiţi salariaţi din economie se mai află şi bancherii, cu un ni­vel salarial mediu de 3.990 de lei net pe lună, urmaţi de angajaţii din dome­niul fabricării produselor de cocserie (cu un salariu mediu de 3.952 de lei net pe lună) şi de IT-işti, care au primit, în medie, câte 3.915 lei în primele 11 luni ale anului.
 
La polul opus se situează angajaţii din domeniul hoteluri şi restaurante, care au avut un salariu mediu de sub 1.000 de lei net în 2014, acesta fiind sectorul în care, în mod tradiţional, au fost cel mai prost plătiţi angajaţi din economie. Pe locul doi în topul celor mai mici salarii din economie se situează angajaţii din industria textilă, care au salarii medii de aproape 1.100 de lei net pe lună.