Tranzacţia începe să devină incertă. Enel amână până în iunie vânzarea operaţiunilor din România şi Slovacia

Autor: Roxana Petrescu 13.01.2015

Vânzarea operaţiunilor Enel din România şi Slovacia ar putea avea loc până în iunie, după ce termenul iniţial sta­bilit pentru realizarea acestor tranzacţii era finalul anului trecut, scrie Financial Times, în timp ce presa italiană nu exclude menţinerea poziţiilor pe care grupul italian de utilităţi le ocupă în cele două pieţe.

„Avem oferte“, a spus Francesco Sta­race, directorul general executiv al Enel într-un interviu acordat Financial Times.

WikiZF: Profilul companiei Enel Energie S.A.
 

Enel a scos la vânzare în vara trecută activele de producţie energetică din Slovacia şi pe cele de distribuţie şi furnizare a energiei din România, în încercarea de a-şi reduce datoriile, care ajunseseră la 43 mld. euro du­pă primele şase luni din 2013. Grupul speră să-şi reducă povara cu 4,4 miliarde de euro, folosind cashul din vânzări.

 

Cine a fost interesat?

Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, italienii şi-ar fi dorit să încaseze circa 1,8 mld. euro din activele din România, dar de fapt companiile de distribuţie şi furnizare a energiei pe care vor să le vândă nu ar valoara mai mult de 1,2 mld. euro. Grupul italian nu a comunicat niciodată în mod oficial cine a fost interesat de preluarea companiilor de distribuţie şi furnizare a energiei din Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud, dar potrivit informaţiilor din piaţă au fost depuse oferte neangajante de către Electrica, Nuclearelectrica, E.ON (Ger­mania), GDF (grup franco-belgian) şi State Grid Corporation of China.

Presa din Italia vorbeşte însă şi despre un interes manifestat de germanii de la RWE, dar şi de francezii de la EdF. Tot­odată, pe piaţă au circulat informaţii potrivit cărora operatorul telecom RCS&RDS şi-ar dori o intrare pe piaţa furnizării de energie electrică, luând în calcul mai multe variante printre care s-ar fi numărat şi companiile scoase de Enel la vânzare.