Investiţie de 6 mil. lei pentru extinderea secţiei de neurochirurgie a spitalului judeţean Sibiu

Autor: Laurentiu Cotu 13.01.2015

Consiliul Judeţean Sibiu a investit aproximativ 6 mil. lei (peste 1,3 mil. euro) în extinderea secţiei de neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, prin construirea unui nou nivel de aproximativ 1.200 mp. Pe lângă spaţiile ce vor fi date în folosinţă săptămâna aceasta, până în luna martie urmează să fie finalizat şi blocul chirurgical.

’’Prin specificul său, secţia clinică neurochirurgie este una dintre cele mai importante componente ale unui spital de urgenţă, iar mutarea sa într-un spaţiu nou şi modern era un demers absolut necesar. Urmează ca în scurt timp secţia să beneficieze şi de un bloc chirurgical complet utilat’’, a declarat Vasile Spinean, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.