Luare de ostatici într-un oficiu poştal din apropiere de Paris. Poliţia: Nu este un act terorist

Autor: Ioana Bojan 16.01.2015

Autorul luării de ostatici, vineri, la un oficiu poştal din Colombes, în apropiere de Paris, ar fi cunoscut poliţiei pentru acte ce ţin de mica infracţionalitate, fapta lui nefiind considerată un act teroriste, potrivit presei franceze.

Un bărbat a sunat la poliţia din Colombes, vineri, şi a precizat că a luat ostatice trei persoane. Potrivit site-ului rtl.fr, doi ostatici au fost deja eliberaţi. Televiziunea BFMTV susţine însă că bărbatul are doi ostatici, iar actul lui nu este considerat ca fiind terorist.

Circumstanţele acestei luări de ostatici nu sunt însă clare, dar un important dispozitiv al forţelor de ordine a fost mobilizat în jurul oficiului poştal.

Bărbatul susţine că este înarmat cu un Kalaşnikov, un pistol şi mai multe grenade. Suspectul, care şi-a precizat identitatea, este cunoscut de serviciile de poliţie pentru acte ce ţin de mica infracţionalitate.

Negocierile sunt în curs între autorul luării de ostatici şi membrii unităţii speciale a poliţiei BRI (Brigada de căutare şi intervenţie).

Luarea de ostatici a început cu puţin înainte de ora 12.00 GMT (14.00, ora României).