Producătorul sucurilor Tymbark ar putea depăşi anul acesta afaceri de 350 mil. lei

Autor: Mădălina Panaete 19.01.2015
Tymbark Maspex România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa băuturilor răcoritoare, estimează pentru acest an o creştere de aproximativ 10% a cifrei de afaceri comparativ cu rezultatul din 2014, conform datelor furnizate de companie.
 
În 2013, compania a raportat o cifră de afaceri de 300 de milioane de lei, iar anterior estima un avans de 10% al veniturilor în 2014, adică aproximativ 330 mil. lei. Astfel, calculele ZF arată că în acest an grupul polonez ar putea depăşi afaceri de 350 mil. lei (78 mil. euro).
 
În ultimul an, odată cu achiziţia brandului Salatini de la producătorul Pag Group din Craiova, investiţiile companiei s-au concentrat pe brandul de snackuri, însă Tymbark Maspex nu exclude intrarea şi pe alte pieţe.
 
„Obiectivul principal al companiei noastre, în România, este acela de consolidare a poziţiei deţinute pe pieţele pe care activăm, neexcluzând de principiu dezvoltarea şi pe alte pieţe de consum“, a declarat Ioana Vişean, PR manager al com­paniei, care precizează că deocam­dată situaţiile finan­ciare ale companiei pentru anul trecut nu s-au finalizat încă.