Volksbank, OTP Bank, Raiffeisen, Piraeus Bank şi Banca Românească au cele mai multe credite în franci, dar păstrează expunerea la secret

Autori: Andra Oprescu , Andreea Neferu 19.01.2015

Cea mai mare parte a creditelor în franci elveţieni sunt concentrate în portofoliile a şase bănci, care riscă acum să nu mai poată recupera aceste datorii, după ce cursul a explodat. Fiecare bancă în parte caută deja soluţii pentru această problemă, în condiţiile în care există riscul să nu se ajungă la o soluţie comună.

Printre băncile care au acordat credite în moneda elveţiană se numără Raiffeisen, Piraeus Bank, Volksbank, OTP Bank şi Banca Românească.

Raiffeisen Bank, subsidiara locală a grupului austriac cu acelaşi nume, are în prezent 8.800 de clienţi cu expunere pe fran­cul elveţian, toate creditele oferite în această monedă fiind garantate cu pro­prietăţi imobiliare.

Va­loarea acestor credite nu a fost precizată de reprezentanţii băncii şi nici cu cât estimează că ar putea creşte volumul de credite neperformante ca urmare a apre­cierii puternice a francului elveţian. „În momentul de faţă numărul de credite care beneficiază în continuare de restructurare este de până în 10% din numărul de credite în franci elveţieni (sub 1.000), iar o mare parte din creditele care au beneficiat în trecut de restructurări sunt în acest moment curente pe noul plan de rambursare, după expirarea perioadei de restructurare“, afirmă reprezentanţii Raiffeisen.

Raiffeisen Bank a început să ofere soluţii de restructurare a creditelor încă din 2009, atât pentru clienţii cu credite în franci elveţieni, cât şi pentru cei care au contractat împrumuturi în euro, potrivit repre­zentanţilor băncii.