Reportaj ZF: Românii au luat cu asalt casele de schimb valutar. Tranzacţiile cu franci s-au triplat

Autor: Andra Oprescu 20.01.2015

Explozia cursului francului elveţian a forţat românii să meargă la casele de schimb valutar, astfel că tranzacţiile cu moneda elveţiană au crescut semnificativ faţă de perioada anterioară, operaţiunile ajungând la unele case chiar să se tripleze, potrivit unui reportaj ZF realizat în centrul Capitalei.



„Avem mult mai multe tran­zacţii cu franci elveţieni decât înain­te, în special cum­părări. Aş putea spune că acestea s-au triplat“, a co­mentat un operator de la o casă de schimb din Piaţa Romană.

Aceeaşi tendinţă a fost observată de mai mulţi operatori ai caselor de schimb, care povestesc, în general, că vânzările pe care le fac sunt duble sau chiar triple.

Oamenii care au cumpărat franci înain­te de ascensiunea-surpriză a acestuia se grăbesc să îi vândă, profitând de cursul mult mai mare faţă de momentul cum­părării. Cumpărările au crescut şi ele, iar mulţi clienţi consideră că este un moment opor­tun pentru a investi în moneda el­veţiană:  „Sunt mult mai multe cumpărări decât înainte de aprecierea francului, oa­me­nii se aşteaptă ca francul să mai crească“, spune un alt operator. Unii români pot să cum­pere franci pentru a-şi achita ratele la împru­mu­turile de la bancă, chiar în avans, de teamă să nu crească cursul de schimb mai mult.

Cei de la ghişeele caselor de schimb spun că tranzacţiile pe franci erau destul de rare până acum, fiind în general făcute de clienţi cu credite în această monedă: „Sunt mult mai multe tranzacţii cu franci elveţieni decât până acum. Până acum aceste tran­zac­ţii erau aproape inexistente“, spune Alina, care lucrează la o casă de schimb valutar în zona Piaţa Romană.

Părerea ei este susţinută şi de alţi ope­ratori: „Au crescut atât cumpărările, cât şi vânzările, până acum nu prea aveam clienţi pe CHF“. Sunt totuşi şi multe case de schimb care susţin că nu au observat modificări semnifi­cative odată cu explozia cursului: „Nu am observat modificări, oamenii vin să schimbe în general când trebuie să îşi plătească rata la credit, nu în funcţie de curs. Noi avem, în general, operaţiuni cu CHF pentru cei cu rate în franci“.

Cursul pentru francul eleveţian varia în zona centrală a Capitalei între 4,2 - 4,35 la cumpărare şi 4,45 - 4,6 la vânzare.

Cursul pentru moneda elveţiană anun­ţat de BNR a crescut luni cu peste 1% faţă de nivelul de vineri, la 4,47  lei, atingând un nou maxim istoric. Cotaţia leu/franc a atins joi şi vineri valori record, ca urmare a elimi­nării plafonului impus de Banca Elveţiei pentru cursul dintre franc şi euro. După anun­ţul făcut de banca centrală a Elveţiei, cursul a urcat rapid, ajungând chiar să de­păşească în piaţă 5 lei pentru un franc.

Românii care au credite ipotecare în franci elveţieni vor plăti la bancă mai mult cu circa 350-400 de lei pe lună, la o rată medie de 2.200-2.700 de lei.