Proiect de 1,7 mil. euro pentru amenajarea unei grădini publice în Oradea

Autor: Laurentiu Cotu 21.01.2015

Primăria Oradea a demarat un proiect de peste 1,7 mil. euro, finanţat din fonduri proprii şi prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, pentru amenajarea unei zone de agrement, pe o suprafaţă de aproximativ 39.000 mp. Proiectul presupune amenajarea de alei, mobilier urban, corpuri de iluminat, dar şi o zonă verde, după conceptul de ’’grădină botanică", pe Dealul Ciuperca din Oradea.

Proiectul prevede şi realizarea un sistem automatizat de irigare a întregii suprafeţe de teren, precum şi un iluminat ambiental. Lucrările sunt executate de către asocierea dintre companiile Abed Nego Com şi Adenandra din Oradea şi au ca termen de finalizare anul 2015.