SAP: Vom şti că sectorul IT contează atunci când o companie de soft va fi în top 20 pe economie

Autor: Ioana Nita 23.01.2015

Sectorul IT&C, care s-a dezvoltat constant în ultimii ani, chiar şi în timpul crizei financiare, va ajunge să aibă o contribuţie semnificativă la creşterea economică în momentul în care între primii 20 de jucători din economie se vor afla şi companii care dezvoltă software, consideră Valentin Tomşa, CEO-ul subsidiarei locale a producătorului german de soluţii software de business SAP.

„Date fiind ultimele rezultate, apreciez că sectorul IT&C va creşte în continuare ca pondere în PIB, însă creşterea va fi cu adevărat semnificativă la nivelul economiei naţionale când în top 20 de companii vom avea şi companii producătoare de soft.“

În primele trei trimestre ale anului precedent, sectorul IT&C a crescut ca valoare adăugată de la 21 mld. lei anul trecut la 24 mld. lei, contribuţia acestuia la creşterea eco­nomică fiind de 0,7%. PIB-ul a crescut în primele nouă luni din 2014 cu 2,8%, conform datelor de la Statistică.

Conform cifrelor de afaceri din 2013, în top 20 al celor mai mari companii din economie nu figurează niciun dezvoltator de software, topul fiind dominat de jucători din auto, energie, petrol, retail şi telecom. Pe pri­mele poziţii sunt Dacia - 18,4 mld. lei, OMV Petrom - 18,1 mld. lei, Rompetrol Rafinare - 11,7 mld. lei şi Kaufland - 7,2 mld. lei.

În ceea ce priveşte afacerile dezvoltatorilor de software de pe piaţa locală - un grup mixt format din jucători locali care fac atât soft pentru clienţi străini, cât şi produse sub nume propriu, şi din centre de cercetare şi dezvoltare ale unor companii internaţionale, acestea s-au ridicat în 2013 la circa 3,7 miliarde lei (840 mil. euro).

Liderul clasamentului este Oracle România cu afaceri de peste 539 milioane lei, urmat de Siveco – 206 milioane lei, Microsoft România – 166 milioane lei, SAP România – 120,2 milioane lei şi Ubisoft – 120,1 milioane lei.  

“Era de aşteptat o asemenea evoluţie a sectorului IT românesc, date fiind investiţiile din ultima perioadă, orientate în principal către înfiinţarea centrelor de outsourcing şi nearshoring, care au însemnat în primul rând crearea de locuri de muncă. Nu trebuie însă să pierdem din vedere că acest model de business prezintă unele riscuri majore, precum presiunea pe costuri şi competitvitate, care pot fi diminuate numai prin creşterea gradului de inovaţie din industrie”, a precizat Tomşa. El a adăugat că, în acest sens, “companiile ar trebui să aibă în vedere dezvoltarea unor echipe dedicate şi bine pregătite, care pe lângă implementare să se ocupe şi de îmbunătăţirea unor soluţii, servicii, etc., fapt ce ar aduce un plus de valoare şi respectiv o pondere mai mare a industriei la nivelul economiei”.

SAP România oferă pe piaţa locală soluţii software de business clasice precum – ERP(Enterprise Resource Planning) sau CRM (Customer Relationship Management), dar şi produse bazate pe tehnologii noi – soluţii de comerţ electronic, mobilitate, analiză a datelor şi de simplificare şi eficientizare a proceselor. Compania are pe plan local şi un departament de “data science”, unde se dezvoltă produse cu proprietate intelectuală, un exemplu fiind solutia SAP Affinity Insight – adresată retailerilor pentru analizarea obiceiurilor de cumpărare ale clienţilor. În cadrul departamentului lucrează în prezent 11 persoane, însă până la finalul anului compania vrea să mărească echipa la 25 de oameni. Astfel de centre de cercetare-dezvoltare ale SAP mai există în Palo Alto (SUA) şi Waldorf (Germania).    

“Trebuie crescut gradul de inovaţie din industrie, dar acest lucru nu poate fi realizat numai de către companiile private, ci şi de mediul universitar, care trebuie să-şi aducă un aport mai mare în pregătirea tinerilor. În plus, cultivarea spiritului anteprenorial şi înfiinţarea unor instrumente şi mecanisme de susţinere financiară sunt absolut necesare pentru creşterea sănătoasă a sectorului IT&C”, a subliniat Tomşa.

În total, SAP are în prezent în România circa 400 de angajaţi în cele trei centre din Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, iar compania are în plan să ajungă la o echipă de 600 de persoane până în 2016. În cadrul SAP, angajările urmează un proces diferit faţă de recrutările realizate de alte companii – tinerii intră întâi într-un program de training de şase săptămâni şi sunt angajaţi doar după ce obţin certificarea la finalul cursurilor.